Un angajat al MAI a cerut în instanță 1,6 milioane de lei, dar a primit de 7 ori mai puțin

Un angajat al MAI a cerut în instanță 1,6 milioane de lei, dar a primit de 7 ori mai puțin
FOTO: elldor.info

Fostul angajat al Ministerului de Interne Vasile Constantinov a obținut câștig de cauză în instanță, după ce s-a plâns că a fost concediat din funcţie ilegal în anul 2004, apoi fiind restabilit prin hotărâre judecătorească, însă prin ordinul MAI din 2008, repetat a fost concediat pentru abuz de putere. Reclamantul a depus cerere în instanță și a cerut 1,6 milioane de lei, sumă care includea salariul neplătit, dar și prejudicii morale. 

Examinarea cazului a durat mai mulți ani, iar recent Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a luat o decizie finală în acest sens.

Reclamantul Constantinov Vasile susține că suportat prejudiciu material exprimat prin venit ratat de 7. 591 lei rezultat al imposibilităţii folosirii salariului pentru absenţa forţată de la muncă din care ar fi putut beneficia de o rată medie a dobânzii de 2%, dacă ar fi depus-o într-o instituţie bancară.

Totodată, el a indicat în plângere că a suportat prejudiciu moral evaluat la 1. 209.780, cheltuieli de judecată în mărime totală de 56.200 lei.

Instanța de fond a admis cererea și a constatat temeinică pretenţia de încasare a prejudiciului material sub formă de salariu ratat în mărime de 403.260 lei şi de cheltuieli de asistenţă juridică suportată în cadrul procesului penal în mărime de 56. 200 lei, dar a considerat lipsită de suport probator cerinţa de încasare a 7. 591 lei ca venit ratat. Referitor la cerinţa de încasare a prejudiciului moral, instanța a considerat-o întemeiată parţial în mărime de 450. 000 lei.

Ministerul Finanțelor nu a fost, însă, de acord să achite aceste plăți și a contestat decizia. De asemenea, Procuratura Generală a făcut apel. Totodată, și reclamantul a depus cererea de contestare.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 4 decembrie 2013, apelul declarat de către Constantinov Vasile a fost respins. A fost admis apelul declarat de către Ministerul Finaţelor al RM şi Ministerul Afacerilor Interne al RM, fiind casată hotărârea Judecătoriei Centru.

Ulterior, cazul a fost examinat și de Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, care a dispus să se încasează de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al în beneficiul lui Constantinov Vasile prejudiciul material pentru salariul neachitat în mărime de 197.340, iar prejudiciu moral - 30. 000 de lei. Astfel, reclamantul a primit suma totală de 227 mii lei, de 7 ori mai puțin decât a solicitat.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)

Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)

Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei

Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei

1.505 cazuri noi de infectare și 41 de decese provocate de COVID-19

1.505 cazuri noi de infectare și 41 de decese provocate de COVID-19

Advertoriale
La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Vom primi gaz și de la olandezi. Compania Vitol a câștigat tenderul lansat de Energocom
  • 2
    Activitatea directorului Moldovagaz ar putea fi evaluată
  • 3
    Deputații ar putea rămâne fără imunitate. CC a avizat pozitiv proiectul de lege
  • 4
    Întrevederea cu Kozak, eșuată? PSRM nu a reușit să convingă Moscova să facă concesii în privința gazului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.