VIDEO. Record pe piața imobiliară: Se înregistrează cel mai mare număr de apartamente date în exploatare

VIDEO. Record pe piața imobiliară: Se înregistrează cel mai mare număr de apartamente date în exploatare
Foto: midas.md

În anul 2017 asistăm la o recuperare a industriei construcțiilor după criza din anul precedent. În primele două trimestre se observă o înviorare fără precedent a dării în exploatare a apartamentelor și cel mai probabil în acest an putem ajunge la cifra de 8000 de apartamente - cel mai mare nivel de la independența Republicii Moldova. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” de către economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Datelor Biroului Național de Statistică arată că în prima jumătate de an avem o creștere fără precedent de 34% de dare în exploatare a locuințelor, la 4100 de locuințe. Dacă ne uităm la apartamente creșterea este și mai mare de 64% de 3654 de apartamente în jumătate de an. „Această creștere a trezit mai multe întrebări vizavi de direcția în care se îndreaptă industria construcțiilor. Într-adevăr acesta își revine, dar pe de altă parte avem circa 30% din credite, contractate de companiile de construcții, care nu pot fi rambursate”, a precizat Ioniță.

Economistul susține că în anul 2017 asistăm la o recuperare a industriei construcțiilor după situația precară din anul 2016 când vânzarea de apartamente a înregistrat o cădere bruscă, potrivit datelor de la Cadastru. Dacă anual până la jumătatea anului 2016 erau înregistrate 15200 de vânzări - o cifră stabilă, atunci în trimestrul trei am asistat la o prăbușire a pieței imobiliare legată de doi factori. A scăzut numărul de contracte de vânzare cumpărare la aproape de la aproape 4000 trimestrial la 1940 și a dispărut practic ipoteca care a ajuns la cifra de 140 trimestrial față de 1500 de contracte cât erau anterior.

În anul 2016 noi am asistat la o criză pe piața imobiliară și a fost dictată de percepția negativă a cetățeanului. Numărul celor care au cumpărat apartamente din banii proprii a scăzut, dar nu atât de dramatic comparativ cu cei care au achiziționat din bani împrumutați. Astfel, oamenii care intenționau să cumpere și au avut bani nu și-au schimbat decizia de procurare, ei au trecut în așteptare, iar cei care intenționau să cumpere apartamente din bani împrumutați au preferat să amâne achiziția din cauza situației incerte. Prăbușirea cererii pentru apartamente și a numărului cetățenilor de a se împrumuta a dus la cea mai mare scădere a numărului de apartamente date în exploatare. Dacă în anul 2015 trimestrul trei în valori anuale s-a ajuns la 6250 de apartamente atunci în perioada similară a anului 2016 cifra a fost de 4500 de apartamente. Ulterior, în anul 2017 a început o recuperare pe fundalul schimbării percepției cetățeanului înviorându-se ipoteca.

„În prezent noi trecem printr-un fenomen de reformatare a pieței imobiliare, la o înviorare a pieței și a falimentului mai multor companii necompetitive. În anii următori vom asista la finalizarea proiectelor începute acum zece ani. Prețurile vor fi menținute la un nivel destul de scăzut, deoarece dezvoltatorii vor fi nevoiți să scape de activele nelichide. Totodată, se va atesta o înviorare a cererii din partea consumatorului pe fundalul cererii mânate din anul 2016”, a concluzionat Ioniță.

Emisiunea este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei

Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei

Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)

Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)

Militarii ruși se îndreaptă spre Belarus pentru manevre militare programate în luna februarie

Militarii ruși se îndreaptă spre Belarus pentru manevre militare programate în luna februarie

Advertoriale
Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta
  • 2
    Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt
  • 3
    Acuzat de trădare de patrie și cu averea sechestrată, ex-președintele ucrainean Petro Poroșenko a revenit în Ucraina
  • 4
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.