„De-a țara-n bunghi!” Dodon suspendă hotărârea Guvernului privind stagiul militarilor moldoveni în Ucraina

„De-a țara-n bunghi!” Dodon suspendă hotărârea Guvernului privind stagiul militarilor moldoveni în Ucraina

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că suspendă hotărârea Guvernului privind participarea militarilor moldoveni la un stagiu în Ucraina. Potrivit lui, aceasta este o decizie ce contravine legislației. 

„Constat că Guvernul a încălcat prevederile Legii cu privire la apărarea naţională, art.33, al.3 care prevede că „Participarea unor unităţi (subunităţi) ale Armatei Naţionale în afara teritoriului ţării cu efective, armament şi tehnică militară la exerciţii militare comune cu unităţi militare ale altor state se aprobă de către Comandantul Suprem al Forţelor Armate”. Republica Moldova este un stat neutru conform Constituției, iar militarii moldoveni, reiterez, nu trebuie să participe la exercițiile militare desfășurate sub egida unui sau altui bloc militar. Totodată, nu vom împiedica participarea militarilor moldoveni la exerciții pacificatoare sub egida ONU”, a scris șeful statului.

Amintim că Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre privind participarea unui contingent de militari moldoveni la un stagiu practic în Ucraina. Asta după ce cu o zi înainte președintele Igor Dodon anunța că nu va permite acest lucru, în calitatea sa de comandant suprem al Armatei Naționale.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal