Tănase: Suspendarea de către președinte a unui act de Guvern poate fi făcută doar cu o sesizare la CC

Tănase: Suspendarea de către președinte a unui act de Guvern poate fi făcută doar cu o sesizare la CC

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, spune că potrivit Constituției șeful statului poate suspenda un act guvernamental doar dacă suspendarea are loc fiind însoțită de o sesizare la CC. Tănase a menționat această prevedere la lansarea compendiului jurisprudenței CCM.

„Am fost contactat de presă, m-au rugat să comentez decretul președintelui de suspendare a unei hotărâri de Guvern. Am deschis Constituția, am găsit art. 88 care permite președintelui să suspende actele Guvernului ce contravin legislației până la hotărârea Curții Constituționale. Apoi am deschis compendiul și am găsit că dreptul de suspendare a hotărârii de guvern poate fi exercitat exclusiv cu o sesizare la Curtea Constituțională”, a declarat Tănase, invocând o prevedere constituțională din 1996.

Amintim că astăzi a avut loc un ping pong între Președinție și Guvern. Președintele Igor Dodon a anunțat că suspendă hotărârea Guvernului privind participarea militarilor moldoveni la un stagiu în Ucraina. Potrivit lui, aceasta este o decizie ce contravine legislației. Mai devreme, Guvernul a aprobat o hotărâre privind participarea unui contingent de militari moldoveni la un stagiu practic în Ucraina. Se întâmplă după ce cu o zi înainte președintele Igor Dodon anunța că nu va permite acest lucru, în calitatea sa de comandant suprem al Armatei Naționale.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal