Testul ADN nu a stabilit rudenia dintre Salvador Dali și femeia care pretindea că este fiica lui

Testul ADN nu a stabilit rudenia dintre Salvador Dali și femeia care pretindea că este fiica lui

După ce o clarvăzătoare pe nume Pilar Abel a reușit să obțină exhumarea osemintelor marelui pictor Salvador Dali pentru stabilirea unui test de paternitate, acesta a dovedit că cei doi nu sunt rude. Rezultatele au fost publicate de fondul „Gala-Salvador Dali”. Cercetătorii au efectuat teste genetice atât la Barcelona, cât și la Madrid, ambele ieșind negative, scrie La Vanguardia.

În luna iulie a acestui an, femeia a reușit să obțină exhumarea lui Dali. Pictorului i s-au extras grefe de diți, oase și ungii, iar pentru această procedură a fost nevoie de ridicarea unei plăci de beton de 1,5 tone.

În vârstă de 61 de ani, Pilar Abel, ghicitoare în cărți de tarot, locuiește în Figueres și încearcă de mulți ani să dovedească în instanță că este fiica unică a celebrului artist. Potrivit declarațiilor sale, care prezintă și zone „de umbră”, mama ei l-a cunoscut pe Dali atunci când lucra ca slujnică în casa unor prieteni ai pictorului, în stațiunea balneară Port-Lligat. Bunica ei i-ar fi dezvăluit identitatea reală a tatălui ei biologic. Mama ei i-ar fi confirmat apoi informația, în 2007 și, potrivit spuselor sale, la acea confesiune au asistat câțiva martori.

Dacă Pilar reușea să stabilească rudenia sa cu Salvador Dali, aceasta putea pretinde la drepturile de autor ale pictorului și la moștenirea lui, care aparține statului și valorează în jur de 300 de milioane de dolari.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal