Un consilier, implicat în circulația ilegală de droguri în proporții deosebit de mari

Un consilier, implicat în circulația ilegală de droguri în proporții deosebit de mari

Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale și oamenii legii au efectuat percheziții în raionul Cahul, s. Lucești, în rezultatul căreia a fost reținută o persoană, bănuită în circulația ilegală a drogurilor, în scop de înstrăinare, săvârșită în proporții deosebit de mari, de către un grup criminal organizat. Aceasta este un consilier în primăria satului. 

Astfel, în rezultatul percheziții au fost depistate și ridicate aproximativ 40 de tufe de plante de cînepă cultivată, cu o înălțimea de 3-4 metri.

E de menţionat că urmărirea penală pe caz a fost începută în luna februarie anul curent, iar conform materialelor cauzei penale, persoană implicată în circulația drogurilor, cultiva plantele de cînepă într-o seră improvizată, amplasată în propria grădină.

Totodată, s-a constatat că persoană reținută este un funcționarul public, și anume consilier al primăriei din s. Lucești, raionul Cahul.

În prezent, față de persoană reținută a fost înaintat un demers în instanța de judecată, privind aplicarea măsurii preventive arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, iar investigaţiile pe caz continuă, în scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în schema infracţională deconspirată.

În cazul în care va fi găsită vinovată, persoana reținută riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de pînă la 15 ani.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal