Directorul unei școli auto, condamnat și luat sub strajă din sala de judecată

Directorul unei școli auto, condamnat și luat sub strajă din sala de judecată

Directorul unei școli auto din Bălți a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul instituțiilor de învățământ timp 4 ani. Procuratura Anticorupţie a demonstrat vinovăţia acestuia de comiterea traficului de influență, inculpatul fiind luat sub strajă chiar din sala de judecată.

Concomitent, a fost dispusă încasarea de la inculpat a sumei de 27 mii lei - sumă transmisă acestuia pentru săvîrșirea infracţiunii. De asemenea, instanța de judecată a menţinut sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile ce-i aparțin inculpatului, aplicat în cadrul urmăririi penale în scopul garantării executării confiscării speciale.

Procurorii au demonstrat că, în intervalul anilor 2015 - 2016, inculpatul a pretins şi primit de la o persoană 27 mii lei, susținând că poate influența persoane publice din cadrul Secţiei Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Bălți a Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru”, să aprecieze pozitiv cunoştinţele acestuia la examenul pentru obţinerea permisului de conducere de categoriile „D” și „E”.

În cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată, inculpatul şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate.

De notat că, inculpatul nu este la prima abatere, acesta fiind anterior condamnat pentru acţiuni similare la o pedeapsă nonprivativă de libertate.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Trei tornade au lovit vestul Germaniei. O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite (VIDEO)

Trei tornade au lovit vestul Germaniei. O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite (VIDEO)

Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus

Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus

Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat

Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus
  • 2
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 3
    În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an
  • 4
    Podoliak crede că un acord de pace e posibil doar după retragerea trupelor rusești
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.