
Chirtoacă: Vopseam ușa casei și am aflat că, pe lângă arest și suspendare, avem și referendum
Edilul suspendat de Chișinău, Dorin Chirtoacă, a comentat referendumul de demitere a sa, votat astăzi în CMC. Potrivit lui Chirtoacă, el a aflat vestea în timp ce făcea reparație acasă la Colonița.
・
„Vopseam astăzi uşa de la intrare, ultima ce mi-a rămas în reparaţia pe care o fac aici la casă părintească, şi am aflat că, pe lângă arest şi suspendare, avem şi referendum. Deci de azi suntem în campanie electorală, într-un fel? Înseamnă că trebui să pot să merg să mă întâlnesc cu alegătorii, sau raportul pentru 10 ani de activitate o să-l dau de aici pe pe vârful casei de la Colonița? Bine, astăzi terminăm vopsitul şi la referendum revenim zilele viitoare”, a scris Chirtoacă.

Primarul suspedat a ținut să facă, totuși, o precizare, pomenind și faptul că „este cinic să pui referendului de ziua de naştere a domnului Mihai Ghimpu”.
„Conform regulilor democraţiei, în caz de eşec cei care l-au iniţiat, au semnat primii pentru referendum în faţă primăriei, au votat pentru referendum, dar şi cei care l-au regizat, toţi în mod normal, trebuie să-şi depună demisia de onoare pentru risipă de bani publici, pentru deranjarearea inutilă a cetățenilor şi pentru blocarea activităţii primăriei în ultimii doi ani. O să o faceţi?”, a întrebat Chirtoacă.
Amintim că astăzi cu votul a 26 de consilieri municipali, cu excepția liberalilor, a fost stabilită ziua de referendum în care se va decide demiterea sau nu a lui Dorin Chirtoacă. Totuși, în timp ce primarul este suspendat, nu pot avea loc alte alegeri.