Oamenii legii și PCCOCS a identificat și reținut un grup infracţional specializat în racolarea şi promovarea imigrării pe cale ilegală a cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul Statului Israel, în scop de exploatare prin muncă. Constra unei sume de 6-7 mii de dolari, organizatorii promiteau un loc de muncă în Israel. Actele pe care le depuneau, însă, pentru o viză de muncă erau fabricate ilegal.
Suspecţii racolau potenţiali migranţi originari din Moldova, după care ulterior, contra sumelor cuprinse între 6500 - 7000 dolari per persoană erau transportaţi în Israel şi plasaţi în câmpul muncii (îngrijeau de bătrâni şi persoane bolnave).
La fel, migranţii care nu aveau bani să achite aceste sume înainte de a merge în Israel, suspecţii le organiza plecarea la muncă în credit, astfel timp de 15 luni din salariul lunar, fiecare migrant trebuia să achite o sumă finală de 12 500 dolari.
Plasarea în câmpul muncii avea loc în baza vizelor şi contractelor de muncă primite la Consulatul Israelului din oraşul Kiev, Ucraina. Acestea erau eliberate în baza unor acte primare false (certificate confirmative a absolvirii cursurilor de îngrijire a persoanelor de vârstă înaintată şi a certificatelor medicale, care atestă starea sănătăţii migranţilor).
În cadrul a 30 de percheziţii efectuate la domicilii, automobile şi sediile companiilor, au fost ridicate probe care au confirmat implicarea subiecţilor menţionaţi la comiterea infracţiunii: tehnică computerizată, purtătoare de informaţie documente şi înscrisuri purtătoare de urme ale infracţiunii, acte de identitate, dosare procesate pentru solicitarea vizelor a circa 100 de migranţi, bani proveniţi din activitate criminală în sumă de peste 100000 euro.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 362/1, alin. (3) Cod Penal al RM. Conform legislaţiei în vigoare, persoanele culpabile de ”Organizarea migraţiei ilegale” se pedepsesc cuamendă în mărime de la 1150 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 5 la 7 ani.
Vezi și aceste știri

Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei

„Gata cu monopolul”: Spînu anunță că toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la aeroport

Comisia Europeană, așteptată să anunțe măsurile de răspuns la subvențiile prevăzute de SUA pentru industrie
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
