Cel mai înalt vârf din Europa a pierdut un centimetru în doi ani

Cel mai înalt vârf din Europa a pierdut un centimetru în doi ani
Foto: digi24.ro

Mont Blanc rămâne Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa, situat în Alpi, la granița franco-italiană, chiar dacă în ultimii doi ani vârful a pierdut un centimetru în înălțime, ajungând la 4.808,72 metri, informează Agerpres,  care citează AFP.

„Măsurătoarea a fost făcută ieri dimineața în condiții meteorologice destul de complicate (...) după ascensiunea Mont Blanc-ului pe traseul normal”, a declarat joi Nicolas Cornier, expertul geometru coordonator al expediției de măsurare, scrie Digi24.

Chiar dacă nu toți cei 20 de membri ai expediției au reușit să ajungă la vârf, echipamentul tehnic a fost montat, iar măsurătorile au fost realizate „puțin mai repede decât de obicei pentru a ne oferi posibilitatea de a coborî”, a explicat el.

„La vârf, au fost instalate receptoare Leica, cupole mici de 15-20 centimetri în diametru, amplasate pe un băț înfipt în zăpadă: ele înregistrează semnalele GPS emise de satelit, iar aceste semnale sunt corectate de către rețeaua Teria (rețeaua de antene de poziționare, n.r.) pentru a obține măsurători cât mai exacte”, a detaliat geometrul-alpinist.

În urma măsurătorilor, altitudinea a fost calculată la 4.808, 72 metri față de 4.808,73 metri în anul 2015 și de 4 810,02 metri în 2013.

Altitudinea celui mai înalt punct al Alpilor variază cu vântul și cu precipitațiile. Cu cât precipitațiile sunt mai puternice și vântul mai scăzut în intensitate, cu atât mai multă zăpadă se acumulează la altitudini mari, amplificând calota glaciară care acoperă vârful de piatră (al cărui cel mai înalt punct este la 4.792 de metri).

Astfel, Mont Blanc a crescut de la 4.808 de metri în 2003 la aproape 4.811 de metri în 2007.

Timp de 18 ani, o dată la doi ani, camera departamentală a experților geometri din Haute-Savoie (est) organizează aceste expediții pe acoperișul Europei, pentru a promova această profesie puțin cunoscută și pentru a pune la dispoziție datele colectate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Noi sancțiuni pentru Șor și Plahotniuc. Marea Britanie anunță lista de interdicții

Noi sancțiuni pentru Șor și Plahotniuc. Marea Britanie anunță lista de interdicții

PORȚIA de istorie | Singurul popor turcic ce a devenit creștin ortodox. Cine sunt și cum au ajuns găgăuzii în Basarabia (LONGREAD)

PORȚIA de istorie | Singurul popor turcic ce a devenit creștin ortodox. Cine sunt și cum au ajuns găgăuzii în Basarabia (LONGREAD)

Suprafețe de livezi superintensive iau locul celor de rod: Cu 11% mai puține plantații de măr și cu 44% mai multe plantații de cais

Suprafețe de livezi superintensive iau locul celor de rod: Cu 11% mai puține plantații de măr și cu 44% mai multe plantații de cais

Advertoriale
Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul Pria E-Commerce Conference Moldova (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Prima declarație a oficialilor din Austria, după ce s-au opus intrării României în Schengen
  • 2
    Ministerul de Externe al Rusiei critică noul Cod Electoral adoptat și afirmă că noile modificări vizează direct „interesele vorbitorilor de limbă rusă”
  • 3
    Energia electrică se ieftinește: Consumatorii Premier Energy vor achita 4,62 lei/ kWh, iar clienții FEE-Nord - 4,65 lei/ kWh
  • 4
    ANRE a primit cererile de ajustare a tarifelor la energie electrică. Urmează trei zile pentru examinarea solicitărilor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.