Sandu și Năstase: Guvernarea a vrut un nou 7 aprilie la protestul de duminică

Sandu și Năstase: Guvernarea a vrut un nou 7 aprilie la protestul de duminică
Foto: Constantin Grigoriță

Potrivit liderului PPDA, Andrei Năstase, care face trimite la surse din Ministerul Afacerilor Interne, declară că încercarea de a lipsi organizatorii protestului de ieri din fața Parlamentului de sistemul de sonorizare, a fost o tentativă de a enerva manifestanții, astfel încât să existe haos și iritație.

„Cavcaliuc, Pînzari, Jizdan și toți cei care au fost protagnoniști la 7 aprilie 2009 erau gata să recurgă la astfel de provocări. Între noi și cordonul de polițiști erau oameni în civil care au fost și la protestele de la GBC. La insistențele noastre, după vreo oră, aceștia au fost retrași”, a spus Andrei Năstase în cadrul unei conferințe de presă comune cu lidera PAS, Maia Sandu.

„Nici pe viitor nu ne vom opri vom rămâne ceea ce suntem și vom continua protestele. Îndemnăm societatea să se documenteze din alte surse, 90% din media moldovenească este capturată. Informația adevărată trebuie căutată, nu așteptată acasă”, a mai spus Năstase, condamnând formele de intimidare la care recurge „regimul lui Plahotniuc”.

„Unii polițiști au fost săptămâna trecută la instituțiile de învățământ ca să se intereseze ce vor face tinerii în ziua de duminică”, a spus Maia Sandu, calificând această acțiune drept josnică.

Cei doi afirmă că protestele opoziției sunt pașnice și au condamnat atacarea cu spray-uri lacrimogene a două femei în vârstă, lucru pentru care acuză polițiștii: „Lucrurile trebuie investigate, acest caz trebuie să fie anchetat”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ungaria: Politica de plafonare a prețului la combustibil a dus la o penurie de carburanți în întreaga țară

Ungaria: Politica de plafonare a prețului la combustibil a dus la o penurie de carburanți în întreaga țară

Pentagonul ar fi modificat în secret sistemele HIMARS trimise Ucrainei, pentru a se asigura că nu vor lovi teritoriul Rusiei

Pentagonul ar fi modificat în secret sistemele HIMARS trimise Ucrainei, pentru a se asigura că nu vor lovi teritoriul Rusiei

Maia Sandu a susținut un discurs în cadrul Conferinței Internaționale Anticorupție de la Washington (VIDEO)

Maia Sandu a susținut un discurs în cadrul Conferinței Internaționale Anticorupție de la Washington (VIDEO)

Advertoriale
Cauți o companie unde să-ți faci stagiul de practică? Microinvest îți oferă 5 motive întemeiate să faci stagiul la ei

Cauți o companie unde să-ți faci stagiul de practică? Microinvest îți oferă 5 motive întemeiate să faci stagiul la ei

EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    În R. Moldova s-a anunțat concurs pentru proiectarea şi construcţia unor noi centrale electrice
  • 2
    Alaiba propune modificări la Codul Muncii: Fără amenzi pentru antreprenorii care activează mai puțin de trei ani și fără evidența zilnică a orelor de muncă
  • 3
    „Cam generos, când cetățenii R. Moldova economisesc”. Expert în energetică: Transnistria e asigurată cu 100 de mil de m3 de gaze naturale pentru consum propriu
  • 4
    Atac cu dronă la un aerodrom din regiunea rusească Kursk, aproape de granița cu Ucraina (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.