Locuitorii din Iargara au sărit în apărarea primarului „Partidului Nostru”

Locuitorii din Iargara au sărit în apărarea primarului „Partidului Nostru”

Locuitorii din Iargara au sărit în apărarea primarului din partea „Partidului Nostru”, Eugeniu Mutaf şi au solicitat alungarea preotului implicat în denigrarea Fundaţiei „Renato Usatîi”.

Duminică, 17 septembrie, în oraşul Iargara a avut loc o întîlnire cu locuitorii oraşului în cadrul căreia primarul Eugeniu Mutaf a povestit despre campania de denigrare a conducerii localităţii.

„Le-am spus locuitorilor că acum se face tot posibilul pentru a mă elimina din funcţia de primar. Este regretabil că acest lucru are loc cu mîinile, inclusiv a slujitorilor bisericeşti”, a declarat Mutaf.

În cadrul întîlnirii care a avut loc pe teritoriul pieţii, locuitorii oraşului au sărit în apărarea primarului, exprimîndu-şi indignarea faţă de acţiunile lui Valeriu Pistrui, care este preotul bisericii din localitate, pentru implicarea în campania de denigrare a primarului.

„El a fost preot în raionul Cantemir. Şi acolo a construit o biserică cu ajutorul oamenilor. Cu toate acestea, biserica aşa şi nu a fost construită, pînă cînd oamenii nu l-au alungat din sat. Această biserică [din Iargara] a fost refăcută de cîteva ori la indicaţia sa. El vrea să-şi păstreze banii în buzunar. Dar banii au fost strînşi de oameni pentru biserică, nicidecum pentru el”, a declarat unul dintre locuitorii oraşului.

O altă locuitoare din Iargara s-a arătat de părerea că Pistrui ar trebui, în genere, alungat din oraş: „primarul nostru este bravo, iar preotul trebuie alungat”.

„Noi le dăm bani, cîte o sută, cîte o sută şi cincizeci de lei, dar unde merg ei nu este clar. Pereţii bisericii au fost ridicaţi, dar acoperiş aşa şi nu are”, au declarat vizitatorii pieţii.

Între timp, poliţia din Leova continuă investigarea cauzei penale, intentate în baza articolului privind tentativa de omor în care bănuiţi sînt primarul de Iargara şi activistul „Partidului Nostru” Sergiu Tomşa.

Locuitorii oraşului însă nu cred versiunii poliţieii. „Demult nu am mai avut un asemenea primar. El lucrează bine. Noi sîntem mulţumiţi şi nu vom permite ca să fie eliminat din această funcţie. Toate acestea sînt organizate pentru a-l alunga pe el din Primărie”, a spus o locuitoare a orăşelului.

Valeriu Pistrui insisistă în continuare că ar fi fost atacat: „M-au lovit în cap cu un obiect dur. Am fost la spital, am trecut controlul”. Acesta însă nu a putut spune ce diagnostic i-a fost stabilit: „Medicii ştiu mai bine. Trec acum un curs de tratament. Ce mi-a fost prescris, aceea şi beau”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.