Prim-ministrul Pavel Filip a convocat ieri şedinţa Comitetului permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit. La întrunire a fost prezent și preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. În cadrul întrunirii, participanții au examinat situaţia privind frauda bancară şi au efectuat un schimb de opinii referitor la posibilitățile de intensificare a cooperării inter-instituționale în vederea eficientizării recuperării mijloacelor financiare.
„Lichidatorii celor trei bănci aflate în proces de lichidare au prezentat informații privind recuperarea activelor şi dificultățile pe care le întâmpină în acest proces, inclusiv litigiile aflate în instanțele de judecată. Totodată, conducătorii organelor de drept au comunicat despre progresele înregistrate în investigațiile efectuate”, se menționează într-un comunicat emis de Guvern, fără a oferi mai multe detalii la subiect.
Participanții la ședință au mai discutat despre crearea unei platforme inter-instituționale pentru monitorizarea și controlul asupra statutului investigației fraudei bancare și recuperarea activelor fraudate, atât la nivel naţional, cât şi internațional (Kroll), în contextul realizării acțiunii prevăzute în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, semnată de Guvern şi Parlament pe 5 iulie curent.
Astfel, platforma inter-instituțională va fi creată în baza Comitetului permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit, din care urmează să facă parte Parlamentul, Guvernul, Banca Națională a Moldovei, Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, Comisia Națională a Pieței Financiare, dar şi alte instituţii care vor colabora în vederea gestionării eficiente a consecințelor fraudei bancare, precum şi a recuperării activelor, atât pe intern, cât și pe extern.
Comitetul permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit a fost instituit la inițiativa prim-ministrului și reprezintă o platformă de discuţie, care are sarcina de a asigura interacțiunea între instituțiile statului în vederea gestionării eficiente și operative a cazurilor de interes social sporit.
Vezi și aceste știri

Soarta monumentului Regina Maria la Chișinău. Ce spune directorul Consiliului Monumentelor de For Public

DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record: Care este impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii (EMISIUNE)

Pre-Vetting: Doi candidați pentru funcția de membru CSM, propuși de Parlament, nu au promovat evaluarea, iar altul s-a retras din concurs
Advertoriale

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”
