
CEC a decis: 19 noiembrie, data de desfășurare a referendumului de demitere a lui Chirtoacă
19 noiembrie va fi data de desfășurarea a referendumului local de revocare din funcție a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) vine la o săptămână după ce Consiliul Municipal Chișinău a votat stabilirea acestei zi drept dată de desfășurare a plebiscitului local.
・
Raportorul proiectului de hotărâre, președintele CEC, Alina Russu, a propus adoptarea hotărârii de a stabili pentru data de 19 noiembrie 2017 desfășurarea referendumului local privind revocarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general al municipiului Chișinău, precum și intrarea în vigoare și publicarea deciziei pe pagina oficială a CEC și în Monitorul Oficial al R. Moldova.
Propunerea raportorului a fost acceptată de membrii CEC, care au aprobat-o cu majoritate de voturi. Singurul care a avut o părere separată a fost Vasile Gafton, care nu a votat pentru proiectul de hotărâre, motivând că aceasta nu corespunde spiritului legii.
Potrivit raportorului, ieri la CEC a fost depus un demers din partea CMC vizavi de adoptarea decizei prin care a fost propusă desfășurarea referendumului local privind demiterea lui Chirtoacă la 19 noiembrie curent.
Alina Russu a mai anunțat că astăzi, aproape de începerea ședinței CEC, au fost înregistrate două demersuri din partea președintelui fracțiunii PL din CMC, prin care se aduce la cunoștința CEC-ului că fracțiunea liberală a contestat la Curtea Constituțională al. 2 al art. 177 din Codul Electoral.
De asemenea, CEC a fost înștiințat că fracțiunea PL din CMC a inițiat procedura contenciosului administrativ, înaintând o cerere prealabilă în judecată privind decizia CMC din 12 septembrie, care stabilește propunerea de stabilire a datei de desfășurare a referendumului local, solicitând admiterea cererii și anularea deciziei CMC cu privire la stabilirea datei plebiscitului, care este una ilegală.