Acțiunile lui Candu, examinate prin prisma Codului Penal! Dodon: Uzurparea puterii în stat nu are termen de prescripție

Acțiunile lui Candu, examinate prin prisma Codului Penal! Dodon: Uzurparea puterii în stat nu are termen de prescripție

Președinția ar putea depune plângere penală împotriva speakerului Andrian Candu. Despre aceasta a anunțat pe Facebook șeful statului Igor Dodon, făcând referire la declarațiile de ieri ale lui Candu cu privire la Armata Națională. 

„Andrian Candu, a făcut unele declarații care în percepția noastră depășesc atribuțiile funcționale ale președintelui Parlamentului, dar și prevederile legislației. Îi atrag atenția speakerului că astfel de acțiuni pot fi calificate drept uzurpare a puterii în stat, iar pe așa încălcări nu există termen de prescripție. Examinăm posibilitatea adresării organelor competente în vederea examinării acțiunilor domnului Andrian Candu prin prisma Codului Penal”, a scris Dodon.

Amintim că ieri președinte Parlamentului, Andrian Candu, s-a arătat extrem de optimist că în cel mult o săptămână  funcția de ministru al Apărării va fi ocupată, chiar dacă propunerea Guvernului a fost deja respinsă de două ori de șeful statului.

„Că noul ministru nu va fi recunoscut de președinte cred, dar că nu va fi recunoscut de Armată mă îndoiesc. S-ar putea ca în curând Armata să nu-l mai recunoască pe președinte”, a declarat Candu.  

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cupa Mondială: Brazilia învinge Elveția pe stadionul din Qatar și se califică în optimile de finală

Cupa Mondială: Brazilia învinge Elveția pe stadionul din Qatar și se califică în optimile de finală

Andrei Spînu explică deficitul anticipat de electricitate de 74%: Un fenomen inexplicabil. Prețul a crescut cu 30% pe piața europeană

Andrei Spînu explică deficitul anticipat de electricitate de 74%: Un fenomen inexplicabil. Prețul a crescut cu 30% pe piața europeană

Moldelectrica: Pentru 29 noiembrie deficitul de energie electrică va fi de 74%

Moldelectrica: Pentru 29 noiembrie deficitul de energie electrică va fi de 74%

Advertoriale
Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară

Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

EMISIUNI
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
    Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
Cele mai populare
  • 1
    Compensații: Cetățenii vor fi anunțați despre categoria de vulnerabilitate energetică atribuită treptat
  • 2
    Livada fraților Stăvilă: Cum pot fructele din Moldova să crească din bani europeni (VIDEO)
  • 3
    Preţul petrolului s-a prăbuşit peste noapte și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni
  • 4
    Dodon, despre războiul declanșat de Rusia: „Niciodată n-am condamnat agresiunea cuiva. Dacă Rusia atacă Transnistria, eu am să-i condamn” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.