Trei cetățeni ai Israelului obțineau ilegal permise de ședere în R. Moldova pentru israelienii veniți la studii

Trei cetățeni ai Israelului obțineau ilegal permise de ședere în R. Moldova pentru israelienii veniți la studii

Pe numele a trei persoane, cetățeni ai Statului Israel, a fost pornită o cauză penală. Aceștia urmăreau scopul obţinerii unui venit în rezultatul organizării şederii ilegale pe teritoriul R. Moldova a cetăţenilor Statului Israel, au format o reuniune stabilă de persoane și printr-o înţelegere prealabilă, împărţind rolurile, asigurau intrarea, şederea, sau ieşirea de pe teritoriu Republicii Moldova a persoanelor care nu sunt nici cetăţeni, nici rezidenți al acestui stat.

Urmărirea penală a fost finalizată de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale și expediată în instanța de judecată.

Astfel, urmărirea penală pe caz a fost începută în luna noiembrie anul trecut, iar conform materialelor cauzei penale, s-a constatat că în perioada de timp, anul 2014 până la 07.06.2017, urmărind scopul obţinerii unui profit material, contra sumelor de bani cuprinse între 500 şi 1700 Euro pentru fiecare persoană, au asigurat obţinerea frauduloasă a permiselor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetăţenii Statului Israel sosiţi pe teritoriul Republicii Moldova în scopul efectuării studiilor universitare, organizând şederea ilegală pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor Statului Israel care nu sunt nici cetăţeni şi nici rezidenţi ai Republicii Moldova.

De menționat că în cadrul urmăririi penale, în comun cu ofițerii Biroului Migrației și Azil al MAI au fost documentate și constatate 268 de episoade privind obţinerea frauduloasă a permiselor de şedere pe teritoriul Republicii Moldova, de către cetățeni ai Statului Israel, în care au fost implicați persoanele învinuite.

În prezent, față de persoanele în privința cărora s-a transmis cauza în judecată este aplicată măsura preventivă, arestul preventiv, iar investigaţiile pe caz continuă, în scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în schema infracţională deconspirată.

În cazul în care vor fi găsite vinovate, persoanele implicate în săvârșirea infracțiunii de organizarea migrației ilegale, riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 5 la 7 ani.

Totodată, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, a înaintat un demers către Biroul de Migrație și Azil al MAI, prin care a solicitat să întreprindă măsurile de rigoare, conform competențelor în privința persoanelor figurante pe caz, care au obținut dreptul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova prin prezentarea unor acte falsificate.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Marea Britanie: Vântul bate cu 160 de km pe oră. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă

Marea Britanie: Vântul bate cu 160 de km pe oră. Oamenii au fost sfătuiți să stea în casă

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Noua variantă de coronavirus a primit numele de OMICRON. Mai multe țări introduc restricții de călătorie spre Africa de Sud și țările din regiune
  • 2
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
  • 3
    Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend
  • 4
    OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.