Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord preliminar în domeniul gazelor

Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord preliminar în domeniul gazelor
FOTO: ziare.com

Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord preliminar în domeniul gazelor naturale, care ar putea pune capăt disputei care riscă să perturbe livrările către Europa în timpul iernii care se apropie. Ucraina va plăti 3,1 miliarde de dolari până la sfârşitul acestui an, pentru gazele primite anterior, iar Rusia va furniza în schimb cel puţin 5 miliarde de metri cubi de gaze Ucrainei în lunile următoare, a declarat vineri, la Bruxelles, comisarul pentru Energie Guenther Oettinger, în urma discuţiilor cu miniştrii Energiei din cele două ţări, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Potrivit acordului, care trebuie să fie aprobat de guvernele fiecărei ţări, Ucraina va plăti 385 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze, în următoarele şase luni. Preţul prevăzut în acord, este unul final, potrivit ofertei Gazprom, şi se află la nivelul superior al preţului considerat de UE că ar trebui plătit.

Uniunea Europeană, care depinde de gazele ruseşti care tranzitează Ucraina în proporţie de 15% din necesar, a încercat din luna mai să intermedieze un acord între Rusia şi Ucraina, pentru continuarea livrărilor. După ce o ultimă rundă de discuţii tripartite a eşuat în luna iunie, Rusia a oprit livrările de gaze destinate Ucrainei, din cauza unor facturi neplătite în valoare de 4,5 miliarde de dolari, la momentul respectiv. Datoria a urcat între timp la 5,3 miliarde de dolari, potrivit Gazprom.

Criza gazelor s-a declanşat după criza politică dintre Rusia şi Ucraina, provocată de înlăturarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici. Gazprom a eliminat atunci un discount de preţ de care benefica Ucraina. Preşedintele Vladimir Putin a eliminat şi o reducere a taxei de export acordată Ucrainei în schimbul închirierii portului din Crimeea flotei ruseşti de la Marea Neagră. Rusia a anexat Crimeea în luna martie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

1.826 cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore. 43 de persoane au decedat

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Mic, dar voinic! 11 sfaturi de la Nata Albot de care să ții cont la crearea unui magazin online

Vaccinurile în cifre: Câte doze mai avem și când expiră (GRAFIC)

Vaccinurile în cifre: Câte doze mai avem și când expiră (GRAFIC)

Advertoriale
Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Prietenii la nevoie se cunosc, iar companiile în soluționarea reclamațiilor

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Ludmila Adamciuc, mamă activă social: „Observ un proces frumos de schimbare a atitudinii ce vizează nu doar Sindromul Down”

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

Depozite în lei cu rată fixă de 6% anual, de la OTP Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ULTIMĂ ORĂ! Dorin Chirtoacă se retrage din politică
  • 2
    Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei
  • 3
    Gazprom ar fi propus Chișinăului gaz mai ieftin, doar în cazul răcirii relației cu UE
  • 4
    Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.