Jurnaliştii din întreaga lume au urmărit alegerile parlamentare în Germania. Articolele publicate după închiderea urnelor vorbesc despre semi-eşecul Angelei Merkel. Aceasta a obţinut al patrulea mandat de cancelar, dar va trebui să gestioneze ascensiunea extremei dreapta, scrie Digi24.ro.
„Victorie de coşmar pentru Angela Merkel", este un titlu din cotidianul Bild. Acesta a notat că alianţa de centru-dreapta a pierdut mult şi că, deşi va da în continua cancelarul, nu are niciun motiv de sărbătoare.
„Limitele normalităţii merkeliene", a titrat ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung, care a scris că alianţa condusă de Angelei Merkel a obţinut cel mai slab rezultat postbelic. Jurnaliştii au apreciat că formarea unei coaliţii de guvernare, succesul AfD şi găsirea unui succesor care se preia ştafeta de la Angela Merkel sunt principalele provocări ale următorilor patru ani.
„Cutremur politic în Germania. Merkel nu are nicio alegere", a scris Berliner Morgenpost, care vede pentru Angela Merkel o singură variantă de Guvern, aşa numita coaliţie Jamaica, alături de Verzi şi de liberali.
„Lacrimile nu schimbă nimic" a spus sec Suddeutsche Zeitung, o referire la rezultatul extremiştilor din AfD. Intrarea acestui partid în parlament este văzută ca un regres istoric pentru societatea germană.
„O vom vâna", a titrat Die Zeit, folosind un citat al co-preşedintelui AfD, care a spus acest lucru despre Angela Merkel, dar şi despre al patrulea guvern pe care aceasta îl va conduce.
„Victorie amară pentru Angela Merkel" - a notat şi cotidianul francez Le Figaro. Jurnaliştii francezi au afirmat că Angela Merkel a ajuns acum la al patrulea mandat, ceea ce au mai reuşit doar Konrad Adenauer şi Helmut Kohl, dar că următorii patru ani o să fie marcaţi de prezenţa AfD în Bundestag.
„Forţa extremei drepte umbreşte al patrulea mandat al lui Merkel" a scris şi ziarul spaniol El Pais, care aminteşte de îngrijorările politicienilor germani faţă de ascensiunea extremismului.
„Bundestagul a ales Alternativa", este titlul unui articol din cotidianul rusesc Izvestia despre AfD. Jurnaliştii au scris că partidul extremist trebuie luat foarte în serios.
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
