VIDEO. Portalul de știri Agora a fost premiat pentru protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural-istoric

VIDEO. Portalul de știri Agora a fost premiat pentru protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural-istoric


Portalul de știri Agora a fost premiat, ieri, în cadrul Zilelor Europene a Patrimoniului la Chișinău.
Redacția a fost apreciată pentru contribuții remarcabile în conservarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural-istoric din Republica Moldova.

Diploma a fost oferită, în special, pentru materialul video realizat de colegii noștri: Ana Sîrbu (reporter), Filip Bârsan (operator) și fostul coleg Daniel Onica (editor imagine). Este vorba de reportajul despre moara de la Cernoleuca, care se află la aproape 230 de km de Chișinău, la marginea satului Cernoleuca. Monumentul de arhitectură este unic în întreaga lume.

„Mulțumim Agenției pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor din Republica Moldova pentru acest premiu, dar cel mai important gratitudinea noastră merge către toată echipa Agenției care contribuie prin proiectele și inițiativele derulate la păstrarea istoriei. Ne bucurăm că monumentelor de istorie, artă şi arhitectură din Moldova li se dau o șansă datorită acestei echipe de entuziaști”, a declarat Irina Ghelbur, managing director Interact.

În prezent, moara nu funcționează și se află într-o stare deplorabilă. S-au păstrat câteva din mecanismele de lemn din interior. În trecut, moara era dotată cu șase aripi.

Vizionați reportajul video mai jos:

 

Printre premianți se numără și: Europa Liberă, Urban Life project, Ambasada Italiei și Poloniei, Knowledge Hub (proiectul Chisiknow) și Vadim Știrbate.

Iată cum arată diploma conferită redacției Agora:

Agora a realizat și alte materiale care au avut drept scop conservarea, protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural-istoric din Republica Moldova. Iată câteva dintre ele:

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Emmanuel Macron, lovit cu un ou de un protestatar. Agresorul a fost arestat (VIDEO)

Emmanuel Macron, lovit cu un ou de un protestatar. Agresorul a fost arestat (VIDEO)

Chișinăul va găzdui ședința plenară a Adunării Parlamentare EURONEST din 2022

Chișinăul va găzdui ședința plenară a Adunării Parlamentare EURONEST din 2022

Se dădeau drept angajați ai băncilor și sustrăgeau bani de pe card. Două persoane au fost reținute

Se dădeau drept angajați ai băncilor și sustrăgeau bani de pe card. Două persoane au fost reținute

Advertoriale
Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu
  • 3
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
  • 4
    Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.