VIDEO. Noile succese ale cinematografiei române, la Zilelor Filmului Românesc la Chișinău

VIDEO. Noile succese ale cinematografiei române, la Zilelor Filmului Românesc la Chișinău

„Bacalaureat”, filmul pentru care Cristian Mungiu a câștigat premiul de regie la Cannes, „Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, laureat cu un Urs de Argint la Berlin, „Fixeur”, de Adrian Sitaru, propunerea României la Oscar, dar și „6,9 pe scara Richter”, noua comedie muzicală a lui Nae Caranfil, vor putea fi văzute la cea de-a treia ediție a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) la Chișinău.

Evenimentul, care va avea loc în perioada 12-15 octombrie la Cinema Odeon, continuă și în acest an tradiția de a oferi publicului din Republica Moldova posibilitatea de a vedea cele mai noi și mai de succes filme româneşti, prezentate la mari festivaluri.

„Bacalaureat”, filmul pentru care Cristian Mungiu a primit în 2016 premiul de regie la Festival de la Cannes, va putea fi văzut în premieră în Republica Moldova la Zilele Filmului Românesc la Chișinău.

Povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru fata sa în contextul societății românești de astăzi, „Bacalaureat” îi oferă actorului Adrian Titieni șansa celui mai complex rol al bogatei sale cariere.

Câștigător la începutul lui 2017 al unui Urs de Argint la Berlin pentru contribuție artistică deosebită pentru montajul realizat de Dana Bunescu, „Ana, mon amour” este cel mai recent film al regizorului Călin Peter Netzer, autorul celebrului „Poziția copilului”, laureat cu Ursul de Aur în 2013.

Proiectat în cadrul galei de închidere a ZFR, „Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Ales recent să reprezinte România în cursa pentru Premiile Oscar 2018, „Fixeur”, cel mai nou film al prolificului regizor Adrian Sitaru, este inspirat din fapte reale și are în centru un jurnalist român aspirant, care merge într-un oraș din Ardeal împreună cu o echipă de televiziune franceză care vrea să relateze despre cazul unei tinere prostituate repatriate din Franța. „Fixeur” a avut premiera mondială la ediția de anul trecut a prestigiosului Festival de Film de la Toronto.

Comedia muzicală „6,9 pe scara Richter” (2016) va deschide cea de-a treia ediţie a ZFR Chişinău, în prezența invitatului special, regizorul Nae Caranfil.

Lansat în cinematografele din România la începutul lui 2017, „6,9 pe scara Richter” este povestea unui tânăr actor de teatru, prins între un rol complicat într-un spectacol de musical, o soție geloasă și depresivă, obsesia unui mare cutremur și reapariția neașteptată a propriului tată, după decenii de absență.

Nae Caranfil își va prezenta de asemenea filmul de debut, „E pericoloso sporgersi” (1993), precum și cel mai cunoscut și mai de succes film al său, „Filantropica” (2002), și va participa la discuții cu publicul după fiecare proiecție, în cadrul unui Focus pe care i-l dedică Zilele Filmului Românesc la Chișinău.

Intrarea este liberă la toate proiecțiile din cadrul ZFR Chișinău.

 Evenimentul este organizat de casa de producție ROVA FILM din România și Asociația Cineaștilor Independenți din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA.

Sprijinit de: Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău și Uniunea Cineaştilor din România.

Parteneri: Arhiva Națională de Film (România), Moldova Film, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Lucru Manual Moldova, Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Symbol Media, Idegraf, Raquette, Salpan, Print Caro, Hero Pictures.

Parteneri media: Pro TV, TVR Moldova, 10TV, Jurnal TV, Radio Chișinău, Radio Plai, Ziarul de Gardă, Ziarul Național, Timpul, Deschide, Jurnal.md, moldNova, Știri locale, Unimedia, Știripozitive.eu, Agora, Ea.md, Diez, Zugo, Locals.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Consecințele crizei energetice: Cea mai mare companie petrolieră din lume anunță un profit de 48,4 miliarde dolari în trimestrul doi al anului

Consecințele crizei energetice: Cea mai mare companie petrolieră din lume anunță un profit de 48,4 miliarde dolari în trimestrul doi al anului

Rezultatele perchezițiilor: O persoană a fost reținută. Silvia Radu are statut de bănuit

Rezultatele perchezițiilor: O persoană a fost reținută. Silvia Radu are statut de bănuit

PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse

PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse

Advertoriale
Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.