Doar o săptămână ne desparte de cel mai important eveniment business al anului - Moldova Business Week 2017, care se va desfășura în perioada 3-6 octombrie, la Chișinău. Cei interesați sunt invitați să se înregistreze la eveniment ca să beneficieze de oportunitățile de a-și întâlni parteneri și a-și crește afacerea atât acasă, cât și peste hotare.
Cea de-a patra ediție a săptămânii de afaceri va reprezenta un eveniment interesant atât pentru companiile din Moldova în căutare de parteneri și finanțări, cât și pentru cele străine, interesate să-și disloce unitățile de producere în țara noastră sau de furnizori locali. Organizatorii pun la dispoziția antreprenorilor circa 30 reuniuni de afaceri, printre care forumuri, conferințe, workshopuri, vizite la producători, dar întâlniri cu manageri de companii și asociații de business, care vor veni cu recomandări privind soluțiile de reușită în afaceri, scrie miepo.md.
La Moldova Business Week 2017 vor veni să se întâlnească cu producătorii moldoveni reprezentanții a unsprezece rețele de supermarkete din Romania, precum Carrefoure, Kaufland, Cora, Selgros, Dagmar ș.a. Acestea sunt interesate de furnizori locali din sectorul agroalimentar și textil.
Potrivit viceministrului Economiei și Infrastructurii, Vitalie Iurcu, Moldova Business Week începe să devină o tradiție pentru mediul de afaceri, generând tot mai mult interes din partea companiilor străine pentru investiții în țara noastră, dar și a întreprinderilor locale pentru exporturi.
„Un exemplu în acest sens este industria componentelor auto, care în ultimii cinci ani a înregistrat rezultate impresionante, ajungând la un volum anual de exporturi de 400 mln. USD în 2016, cu o pondere de peste 20% în totalul de exporturi.
Datorită intrării pe piață a unor companii din domeniul componentelor auto, care au beneficiat de facilități pentru dezvoltarea proiectelor investiționale în zonele economice libere și parcurile industriale, în Raportul Global Location Trends 2017 țara noastră s-a clasat pe locul șase în lume în ceea ce privește numărul locurilor de muncă create anul trecut în raport cu numărul populației, totodată ajungând și cea mai nouă destinație de investiții emergente. Ne dorim astfel de rezultate în toate sectoarele economiei naționale”, a afirmat Vitalie Iurcu.
Amintim că Moldova Business Week 2017 este organizată de Ministerul Economiei și Infrastructurii și MIEPO în parteneriat cu compania KAUFLAND, Moldova Agroindbank, precum și al Orange, ODIMM, EBA, GIZ, CEP II, AmCham, Ambasada Italiei la Chișinău.
Pentru înregistrare la evenimentele Moldova Business Week 2017 accesați linkul - http://mbw.md/ro/start/
Vezi și aceste știri

R. Moldova va accede la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale

Sancțiunile occidentale contra Moscovei au un efect limitat. Rusia, așteptată să înregistreze o creștere economică în 2023, arată o analiză NY Times
