Va fi nevoit să promulge legile votate repetat de către majoritatea parlamentară. A recunoscut-o chiar președintele Igor Dodon în această seară, în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la Moldova 1, menționând că așa prevede Constituția.
„Voi promulga legile pentru că așa e indicat în Constituție, unde scrie că președintele trebuie să promulge în mod expres legile care au fost votate repetat de Parlament.
Voi revizui atent toate proiectele, ne vom convoca cu membrii comisiilor pe lângă președinte pentru a analiza legile”, a spus președintele.
Amintim că joi, Parlamentul s-a întrunit în ședință specială pentru a revota proiectele de lege întoarse de la Președinție. Șeful statului a returnat Parlamentului mai multe legi, despre care spune că nu apără interesele cetățenilor, indicând totodată argumente în susținerea poziției sale.
Accesează AICI răspunsurile oficiale de atunci ale Președinției către Parlament, legate de returnarea proiectelor de lege.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
