Rusia amenință că va bloca Facebook anul viitor

Rusia amenință că va bloca Facebook anul viitor
Foto: telegraph.co.uk

Autorităţile ruse au ameninţat marţi că vor bloca reţeaua americană de socializare Facebook, în 2018, dacă nu respectă o lege recentă care obligă companiile IT să stocheze datele personale ale utilizatorilor în Rusia, relatează AFP, citată de News.ro.

Respectarea acestei legi „este obligatorie pentru toată lumea”, a declarat şeful agenţiei de reglementare a telecomunicaţiilor, Aleksandr Jarov, citat de agenţiile ruse. „În orice caz, vom face în aşa fel încât legea să fie respectată, în caz contrar, societatea nu va mai putea să opereze pe teritoriul rus”, a adăugat el.

Oficialul a precizat că aşteaptă ca societatea să îl informeze în legătură cu măsurile pe care intenţionează să le ia şi că procedurile sunt posibile în 2018, scrie digi24.ro.

Nu este pentru prima dată când autorităţile ridică tonul în faţa giganţilor americani de internet, privind aplicarea acestei legi care a dus deja la blocarea reţelei LinkedIn.

Însă declaraţiile de marţi vin într-un context tensionat, la câteva zile după ce Facebook a acceptat să furnizeze Congresului american conţinutul mesajelor care ar fi fost finanţate de Rusia, pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016.

De asemenea, aceste evoluții intervin în condiţiile în care Rusia se pregăteşte de propriile alegeri prezidenţiale, în martie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Moldovagaz a transferat integral avansul către Gazprom. Spînu: „Vom trece și peste această criză”

Moldovagaz a transferat integral avansul către Gazprom. Spînu: „Vom trece și peste această criză”

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Se sistează activitatea zonelor de agrement și a cluburilor de noapte. Ce restricții vor fi impuse în capitală (DOC)
  • 4
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.