Noul ambasador UE la Chișinău: Asistența UE va continua în baza unor condiții legate de reforme

Noul ambasador UE la Chișinău: Asistența UE va continua în baza unor condiții legate de reforme
Foto: Sputnik

Uniunea Europeană va continua să sprijine financiar Republica Moldova, însă asistența va fi oferită doar în baza unui set de condiții care vor fi strict monitorizate. O spune noul șef al delegației UE la Chișinău, Peter Michalko. 

„Asistența UE are scopul de a susține procesul de reforme. Într-un final, populația trebuie să aibă condiții mai bune în ceea ce privește funcționarea statului și îmbunătățirea în toate domeniile. Asistența va continua, asta v-o spun sigur. Dar nu va avea loc fără un mecanism clar de condiții de asistență, legate și de procesul de reforme. După decizia instituțiilor europene, a fost introdus și un nou set de criterii legat de principiile democrației și ele vor fi la fel de importante pentru deciziile de oferire a asistenței și pentru pașii concreți de eliberare a tranșelor”, a declarat Michalko la o întrevedere cu jurnaliștii. 

Diplomatul a fost întrebat și despre întâlnirile pe care le-a avut cu președintele Dodon, dar și cu liderul PD, Vlad Plahotniuc. 

„Eu am început cercul inițial de contacte cu factori politici și acum sunt la început de formare a percepției, dar mă voi întâlni cu toți reprezentanții politici și societatea civilă, care e un partener foarte important. La aceste întâlniri subliniez necesitatea de a continua procesul de reforme și necesitatea de a continua întărirea principiilor democratice în procesul politic”, a mai adăugat Michalko.

Peter Michalko a preluat mandatul ambasadorului UE la Chișinău la începutul acestei toamne, după plecarea lui Pirkka Tapiola. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Joe Biden spune că SUA l-ar putea sancționa personal pe Vladimir Putin dacă Rusia invadează Ucraina

Joe Biden spune că SUA l-ar putea sancționa personal pe Vladimir Putin dacă Rusia invadează Ucraina

Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Advertoriale
Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 2
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 3
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 4
    Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.