La începutul anului 2017, în Republica Moldova locuiau 609,9 mii persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 17,2% din numărul total al populației stabile. Circa 60% din numărul total al vîrstnicilor sunt femei şi 57% locuiesc în mediul rural. Referitor la structura acestui contingent de vîrstă, se constată că fiecare a treia persoană este în vîrstă de 60-64 ani, iar 13,4% sunt persoane care au depășit vîrsta de 80 ani. Așa arată datele Biroului Național de Statistică.
Potrivit estimărilor la nivel global, numărul persoanelor în etate (60 ani şi peste) a constituit circa 901 milioane în anul 2015, inclusiv 125 milioane fiind în vîrstă de 80 ani şi peste. Astfel, unul din opt oameni din întreaga lume are vîrsta de 60 ani şi peste. Ritmul de creştere al persoanelor în vîrstă se accelerează, ponderea acestora constituind 12,3% în anul 2015 (comparativ cu 9,2% în anul 1990 ). Două treimi din persoanele în vîrstă trăiesc în țările în curs de dezvoltare, numărul vîrstnicilor din regiunile mai puțin dezvoltate crește mai repede decât în regiunile mai dezvoltate, acestea fiind deja în curs de îmbătrînire.
R. Moldova, ponderea persoanelor în vîrstă de peste 60 ani este în creştere continuă. În anul 2016, coeficientul de îmbătrânire al populaţiei a înregistrat o majorare comparativ cu anul precedent cu 0,5 puncte procentuale, constituind 17,2%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică. Procesul de îmbătrânire a populaţiei în mediul rural este mai avansat. Totodată, există o tendinţă constantă de convergenţă a nivelurilor de îmbătrânire din mediul rural şi urban. La începutul anului 2017, pentru prima dată, coeficientul de îmbătrînire din mediul urban l-a depășit pe cel din mediul rural.
Vârstnicii care își apreciază starea de sănătate ca fiind una satisfăcătoare este de 60%, 34,6% o consideră rea sau foarte rea, iar aproape 6% din bătrâni au declarat starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună.
La 1 ianuarie 2017, la evidenta organelor de protecție socială se aflau aproape 700 de mii pensionari, cu 11,3 mii de persoane mai mult comparativ cu 2016. 23% din pensionari sunt angajați în câmpul muncii. În anul 2016, 46,8% din gospodării au avut în componenta sa cel puțin o persoană de 60 ani şi peste.
Vezi și aceste știri

Ex-directorul CFM, eliberat din Penitenciarul nr. 13 și plasat în arest la domiciliu

Se lansează PMAN: Activiștii civici își fac propria platformă în care vor discuta „problemele reale ale Chișinăului”

Lumea-n palmă | Ucraina cere „mult și repede”, o apropiere franco-germană, documente secrete în SUA și un general la Praga (CARDURI)
Advertoriale

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei
