Igor Munteanu: „Dodon și Plahotniuc erau împreună când se anunțau rezultatele alegerilor”. Reacția PD

Igor Munteanu: „Dodon și Plahotniuc erau împreună când se anunțau rezultatele alegerilor”. Reacția PD
Foto: Agora.md

Directorul IDIS Viitorul, analistul Igor Munteanu, afirmă că în seara în care se anunțau rezultatele alegerilor prezidențiale, Igor Dodon a avut o convorbire cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, iar receptorul i-ar fi fost transmis de liderul PD, Vlad Plahotniuc. Declarația a fost infirmată de consilierul lui Dodon, Ion Ceban, dar și de purtătorul de cuvânt al PD-ului, Vitalie Gămurari. 

„În acea zi domnul Dodon a avut o convorbire cu președintele Poroșenko care l-a felicitat cu rezultatele obținute și care i-a pus niște condiții cu privire la situația în care ar putea să viziteze Ucraina, pentru că aceste condiții erau determinate de felul în care a avut un discurs candidatul în campania electorală și care nu erau acceptabile pentru Ucraina. Și cel mai interesant lucru este cine i-a transmis receptorul candidatului Dodon care încă nu era președinte atunci. Evident că acea persoană era liderul PD și de la asta pornim. Respectiv scenografia care se întâmplă în viața politică din RM a creat niște piese foarte interesante pentru ca să avem iluzia că PSRM este opusul PD și în acest fel s-a divizat oarecum scena politică. În realitate, evident că PD și PSRM sunt într-o anumită coordonare, deși se urăsc, se iubesc în același timp și au probabil anumite momente în care își coordonează foarte bine activitățile”, a declarat Igor Munteanu la emisiunea „În Profunzime”.

Declarația lui Munteanu a fost combătută de consilierul președintelui, Ion Ceban.

„Domnul Igor Munteanu o face pe Domnul Secureanu. Sau este un așa domn, securist. Numai că în loc să informeze, dumnealui preferă să dezinformeze. Chiar să intoxifice cu lucruri aberante. Urît gest pentru cineva care se vrea analist politic serios”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.

Pentru a afla reacția Partidului Democrat la spusele lui Igor Munteanu, l-am contactat pe purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari. „Nu comentăm asemenea declarații politice. A fost o campanie complet transparentă, iar declarațiile nu au o bază, mai ales că nu am participat la scrutin cu un candidat propriu”, a spus Gămurari pentru Agora. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului

Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare

Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare

Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”

Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Parcarea specială sau cum statul fură de la cetățeni pentru o companie privată
  • 2
    Omicron în România: Au fost confirmate primele două cazuri de infectare
  • 3
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.