Duminică, după referendumul considerat ilegal de justiție și pe care Madridul a încercat să-l împiedice, liderul catalan Carles Puigdemont a afirmat că locuitorii regiunii și-au câștigat „dreptul să aibă un stat independent care să ia forma unei republici”, separată de monarhia spaniolă. Plebiscitul a fost însoțit de intervenții masile ale poliției, iar autoritățile catalane spune că aceastea au făcut ca 844 de oameni să aibă nevoie de asistență medicală. Două persoane sunt rănite grav: un bărbat de 70 de ani victimă a unui infarct și o persoană rănită la ochi.
La rândul său, Ministerul de Interne al Spaniei a anunțat că cel puțin 33 de polițiști au fost răniți, unii dintre ei fiind loviți cu pietre.
Forțele de securitate au intervenit în cel puțin 92 de birouri de vot pentru a confisca materialul electoral. În pofida acestor intervenții, numeroși catalani au votat la Barcelona și în alte localități, așteptând uneori mult timp ca să voteze și formând cozi lungi în fața birourilor de vot.
Separatismul nu a încetat să sporească în Catalonia de la începutul anilor 2010, alimentat de criza economică și de anularea parțială a unui statut ce conferea regiunii competențe foarte largi.
Mai jos vedeți o serie de fotografii colectate de Meduza de la marile agenții de presă.
Vezi și aceste știri

R. Moldova va accede la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale

Sancțiunile occidentale contra Moscovei au un efect limitat. Rusia, așteptată să înregistreze o creștere economică în 2023, arată o analiză NY Times
