Occidentul vrea să ne utilizeze în calitate de carne de tun. Afirmația îi aparține președintelui Igor Dodon, invitat aseară la emisiunea „Megafon” de la postul NTV Moldova. Șeful statului a afirmat că nu va renunța nicidecum la principeiile sale, printre care se numără neutralitatea și statalitatea Republicii Moldova.
„Dar cu atât mai mult să îngenunchez în fața regimului, în fața PD-ului, sau în fața celor din Occident, care vor aicea să ne utilizeze în calitate de carne de tun, eu lucrul ăsta nu-l voi face. Voi sta ferm pe poziții”, spune Dodon.
Șeful statului este de părere că Președinția este atacată de toate partidele, din toate eșchierele politice, iar „politica pro-europeană și anti-rusească” a guvernării este greșită, fiind în detrimentul intereselor R. Moldova.
„Să înțelegăm că țările mici ca Republica Moldova pot fi mistuite și foarte simplu puse la bătaie și aduse ca jertfă, atunci când încearcă a se juca pe agenda geopolitică internațională”, a mai spus Dodon.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
