Câte programe în agricultură sunt în derulare în Moldova și care este fondul de investiții

Câte programe în agricultură sunt în derulare în Moldova și care este fondul de investiții
FOTO: www.msatual.com.br

Agricultura este domeniul care atrage în ultima perioadă în Republica Moldova tot mai multe finanțări. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în primul semestru al acestui an, erau în derulare opt programe prin intermediul cărora erau puse la dispoziția agricultorilor circa 175 de milioane de dolari. Totodată, există alte patru programe care se află în negocieri și ar putea atrage încă 300 milioane de euro.

Agora vă prezintă mai jos lista donatorilor externi pentru sectorul agricol din Republica Moldova:

1. Proiectul Agricultura Competitivă - MAC P
Finanţator: Banca Mondială, IDA, SIDA
Perioada de implementare: 2012-2017
Buget total: 28,4 mln USD

Obiectivul: Sporirea competitivităţii sectorului agroalimentar prin acordarea suportului la modernizarea sistemului de management în domeniul siguranţei alimentare, facilitarea accesului fermierilor.

2. Portofoliul programelor IFAD ( Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă)
- Programul de Servicii Financiare Rurale şi Marketing (IFAD-IV)
(2009-2014: 13,2 mln USD)
- Proiectul de Servicii Financiare Rurale şi Dezvoltare a Businessului Agricol (IFAD-V)
(2011-2015: 19,8 mln USD)
Pe parcursul semestrului I al anului 2014, IFAD IV a fost activ doar în primele trei luni ale anului, data încheierii proiectului fiind 31 Martie 2014. A fost oferit doar un singur credit în valoare de 149,4 mii USD (2 mln MDL) pentru finanţarea unei afaceri din domeniul zootehnic şi anume procurarea utilajului frigorific pentru păstrarea cărnii la o fermă de bovine.

3. Program finanțat de Guvernul Japoniei

- Portofoliul proiectelor finanţate de Guvernul Japoniei constituie: Proiectul de Asistenţă pentru Fermierii Neprivilegiaţi 2KR, care derulează din 2000.
- Programul dezvoltării sistemului de irigare la scară mică, care derulează din 2006.
- Proiectul „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasa”, care se implementează din 2013, în baza Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Japoniei.

În perioada I semestru 2014, din contul mijloacelor financiare acumulate în Fondul de Partener 2KR şi Fondul Circulant al Proiectului de Asistenţă Fermierilor Neprivilegiaţi, au fost procurate 453 unităţii de tehnică şi utilaj agricol, în valoare de 190,9 mln MDL. De asemenea, în cadrul Proiectului „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasă”, au fost procurate cinci presuri de balotat, în valoare de 959 mii MDL.

4. Asistenta pentru Recensământul General Agricol

Bugetul total: 695 000 USD
Donator: Guvernul României
Perioada de implementare: 1 ianuarie 2012 - 31 martie 2015
Partenerii/beneficiarii proiectului: Biroul Naţional de Statistică
Obiectivul general: oferirea Guvernului Moldovei date actualizate de referinţă din sectorul agricol, comparabile la nivel internaţional, în scopul planificării, elaborării şi evaluării politicilor agricole, de dezvoltare rurală şi securitate alimentară.

5. Facilitatea TCP (TCP Facility)

- Codul Funciar al Republicii Moldova.
În cadrul activităţii proiectului, au fost finanţate activităţi privind revizuirea şi elaborarea proiectului de Cod Funciar.
Bugetul total: 98 000 USD
Donator: Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație
Perioada de implementare: 1 august 2013 - 30 iunie 2014
Partenerii/beneficiarii proiectului: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare

- Suport la pregătirea pentru Conferinţa Investiţională din Moldova.

Bugetul total: 44 000 USD
Donator: FAO
Perioada de implementare: mai-iunie 20149
Partenerii/beneficiarii proiectului: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare

6. Proiectul Competitivitatea Agricolă şi Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED)

Finanţator: USAID, co-finanţator - MCA
Perioada de implementare: 2011-2016
Buget total: 15,9 mln USD
Obiectivul general: Sporirea succeselor sectorului agricol moldovenesc în producerea şi comercializarea produselor cu valoare adăugată înaltă.

7. Proiectul Twining „Suport pentru Moldova în domeniul normelor şi standardelor privind siguranţa alimentară pentru produsele de origine vegetală”

Finanţator: Comisia Europeană
Perioada de implementare: 2012-2014
Buget total: 1,2 mln EUR
Beneficiar: Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor
Obiectivul general: Acordarea suportului pentru dezvoltarea agriculturii şi industriei alimentare ale Republicii Moldova, în special, a produselor de origine vegetală, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene, precum şi susţinerea abilităţii acestor sectoare de a participa în comerţul internaţional.

8. Programul de Restructurare a Sectorului Vitivinicol

Finanţator: Banca Europeană de Investiții
Perioada de implementare: 2011-2014
Buget total: 75 mln Euro
Obiectivul general: Soluţionarea vulnerabilităţilor structurale din industria vinicolă a Republicii Moldova

În primul semestru al anului 2014, activităţile UCIMPRSVV au fost orientate spre finanţarea beneficiarilor Programului pentru următoarele componente: Linia de credit pentru sectorul vitivinicol şi industria conexă și Laboratoare, instruire şi dezvoltarea siguranţei alimentelor.
Astfel pentru aceste două componente, în semestru I 2014, a fost debursată suma de 90,5 mln lei (4,8 mln EUR) şi valorificată pentru următoarele domenii: dezvoltarea întreprinderilor vitivinicole, dezvoltarea întreprinderilor din industria conexă, dotarea laboratoarelor, instruiri şi dezvoltarea siguranţei alimentelor.

În același timp, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a negociat următoarele proiecte/programe şi Acorduri de finanţare:


1.Programul Rural de Rezilienţă Economico - Climatică Incluzivă (IFAD VI).
Obiectivul: Mărirea veniturilor şi rezistenţei la schimbările climatice ale antreprenorilor săraci din mediul rural.
Bugetul: 25,8 mln USD
Perioada de implementare: 2014-2019
Donatorul: Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD)

2. Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone privind obţinerea unui credit de asistenţă.

Obiectivul: Modernizarea şi restructurarea fermelor specializate în producţia de produse agricole tradiţionale (fructe şi legume, lapte, carne), precum şi alte produse agricole competitive.
Bugetul: 100 mln EUR
Perioada de implementare: 2014-2015
Donatorul: Guvernul Republicii Polone

3. Acordul de finanţare Grant nr. 2000000703 (GRANT DANEZ) a Programului Rural de Rezilienţă Economico - Climatică Incluzivă (IRECR) între Republica Moldova şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă.
Obiectivul: Sporirea veniturilor şi rezistenţei la schimbările climatice ale antreprenorilor săraci din mediul rural.
Bugetul: 5,27 mln USD
Perioada de implementare: 2014-2017
Donatorul: Guvernul Danemarcei

4. Contract de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii în vederea implementării proiectului „Livada Moldovei”.

Obiectivul: Dezvoltarea lanţului valoric horticol.
Bugetul: 120 mln EUR
Perioada de implementare: 2014-2017
Donatorul: Banca Europeană pentru Investiţii (BEI)

Vasile Bumacov: Avem mai mulți bani, decât putem asimila

Anterior, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, declara că agricultura Republicii Moldova este un domeniu care atrage tot mai multe fonduri de finanțare, însă acestea nu sunt asimilate la capacitate maximă.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Biroul Național de Statistică a primit echipament modern în valoare de aproximativ 260 de mii de dolari

Biroul Național de Statistică a primit echipament modern în valoare de aproximativ 260 de mii de dolari

Nouă persoane, cercetate de CNA pentru eliberarea permiselor de conducere ilegal. Prețul - între 350 și 500 de euro

Nouă persoane, cercetate de CNA pentru eliberarea permiselor de conducere ilegal. Prețul - între 350 și 500 de euro

Comisia Europeană: În ciuda progreselor înregistrate în RM, a doua jumătate a anului 2020 a evidențiat probleme în sectorul bancar și judiciar

Comisia Europeană: În ciuda progreselor înregistrate în RM, a doua jumătate a anului 2020 a evidențiat probleme în sectorul bancar și judiciar

Advertoriale
Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Ministrul desemnat la MAE România: „Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie”
  • 3
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 4
    După ce ieri, Igor Dodon a renunțat la mandat, azi a plecat la Moscova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.