VIDEO. Pentru prima dată în istoria carierei sale! Simona Halep a câștigat meciul cu Maria Sharapova

VIDEO. Pentru prima dată în istoria carierei sale! Simona Halep a câștigat meciul cu Maria Sharapova
Foto: digi24.ro

Halep - Sharapova, 6-2, 6-2. Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a obţinut, miercuri, primul succes în faţa rusoaicei Mariei Şarapova, locul 104 WTA, beneficiară a unui wild card, în opt meciuri, impunându-se cu scorul de 6-2, 6-2, şi calificându-se în sferturile de finală ale China Open. 

În sferturile de finală, Simona o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Daria Kasatkina și Agnesa Radwanska.

Simona Halep are șansa să ajungă numărului 1 mondial la turneul de la Beijing, dacă ajunge în finală și cu condiția ca Elina Svitolina să nu câștige turneul.

Punctul victoriei

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii

Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Papa Francisc: „Mă rog pentru liderii din Ucraina. A lor e datoria să ia decizii în perspectivă pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.