Consilier PPEM: Tichetarea electronică ar economisi 40 milioane lei pentru Chișinău

Consilier PPEM: Tichetarea electronică ar economisi 40 milioane lei pentru Chișinău

Astăzi la Primăria Chișinău au avut loc dezbateri pe marginea implementării sistemului de taxare electronică în troleibuzele și autobuzele care circulă în capitală. Potrivit consilierului PPEM, Ruslan Codreanu, procedura va economisi milione de lei în bugetul Capitalei. 

„E timpul deja să ne aliniem capitalelor europene și să trecem la sistemul de taxare electronică în Chișinău. Tichetarea electronică poate fi implementată fără costuri pentru cetățeni și municipiu, durata implementării nu mai mult de 4 săptămâni. Aceasta ne va permite să scăpăm de fraude și să economisim anual circa 40 mln lei, bani care vor fi investiți ulterior în modernizarea RTEC și a Parcului Urban de Autobuze”, a declarat Ruslan Codreanu, președintele fracțiunii PPEM în CMC. El a mai adăugat că dacă nu vor exista impedimente, sitemul ar putea fi implementat deja în 2018. „Vom testa sistemul electonic printr-un proiect pilot pentru a vedea care va fi opinia cetățenilor și pentru a veni ulterior cu îmbunătățiri”, a adăugat consilierul PPEM. Scopul evenimentului la care au fost invitați reprezentanții tuturor fracțiunilor din CMC, reprezentanți ai societății civile și locuitorii capitalei a fost stabilirea principiilor și trasarea pașilor concreți pentru a începe implementarea în practică a e-ticketingului în trasnportul public din municipiul Chișinău.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.