Deputații discută introducerea „integrării europene” în Constituție. Voronin: Analfabetism juridic

Deputații discută introducerea „integrării europene” în Constituție. Voronin: Analfabetism juridic
Colaj: Agora.md

Pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului de astăzi se regăsește inițiativa Partidului Democrat de a introduce în textul Cosntituției vectorul de dezvoltare și orientare externă a Republicii Moldova. Procedura a început cu luare de cuvânt a unuia dintre autorii inițiativei, democratul Andrian Candu, care a luat cuvântul de la tribună, aducând argumente pentru deputați în favoarea votării proiectului de hotărâre privind grupul de lucru pentru elaborarea proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției Republicii Moldova.

După discursul președintelui Parlamentului, a urmat intervenția președintelui PCRM, Vladimir Voronin, care l-a luat peste picior pe Candu, acuzându-l de analfabetism juridic.

„Trebuie să analizați. Constituția nu e ceea ce noi vrem să băgăm în ea, Constituția e actul conform căruia trăiește țara. Noțiunea are caracter nejuridic și social-politic. Asta e calea de dezvoltare a țării, dar nu ține de legislația țării.

Trimiterea la Curtea Constituțională (CC) e un „pozor” (trad. - rușine) din partea Dvs., ca președinte al Parlamentului. Dvs. nu știți ce decizii ia CC și cine sunt membrii ei? Și Dvs. ne citiți reguli despre CC? Toate deciziile lor trebuie să fie anulate și pe ei de atras la răspundere penală. Iată ce decizie trebuie să fie”, a declarat Voronin.

La rândul său, Candu consideră că Legea Supremă poate prevedea și chestiuni socio-politice. „Sunt și alte exemple din alte țări. [...] Uniunea Europeană se bazează pe fundamente adevărate, care atrag sute de milioane de oameni sub ea. E cel mai bun model de dezvoltare, de justiție, de mediu de afaceri și cele mai bune standarde de viață din întreaga lume. De ce să nu tindem spre asta? De ce să nu existe pentru generații o viziune clară? De ce să nu existe fundament clar și în Constituția RM?”, a răspuns președintele Parlamentului.

„Sunt totalmente de acord cu dumneavoastră”, a intervenit liderul PCRM. „Nu sunt împotriva modernizării RM. Au trecut doi ani și nu ați realizat niciun alineat din Acordul de Asociere. V-ați grăbit cu 20 de ani, Moldova nu este gata. [...] Se numește analfabetism juridic și mai mult nimic. Dar „priciom zdesi Constituția?” (trad. - ce are aici Constituția?), a spus comunistul.

„Integrarea în spațiul european trebuie să fie vectorul de bază de dezvoltare a R. Moldova”, a adăugat Candu.

Discuțiile au continuat cu intervențiile deputaților din fracțiunea PSRM, care se declară împotriva introducerii în Constituție a vectorului de dezvoltare european și cer ca această inițiativă să fie supusă referendumului.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cehia are un nou președinte. Mesajul Maiei Sandu către fostul general Petr Pavel

Cehia are un nou președinte. Mesajul Maiei Sandu către fostul general Petr Pavel

EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi

EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi

Andrei Spînu: A fost deschisă circulația rutieră pe podul din preajma localității Hrușova, raionul Criuleni

Andrei Spînu: A fost deschisă circulația rutieră pe podul din preajma localității Hrușova, raionul Criuleni

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Intervenții în 24 de ore: Zeci de automobile, ambulanțe și transport de pasageri au solicitat salvatorii pentru deblocare din nămeți (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Poliția anunță că în mai multe regiuni din țară se circulă în condiții de iarnă. Recomandări pentru șoferi
  • 3
    Donald Trump revine în politică și începe campania pentru președinția SUA în 2024
  • 4
    Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.