Halep - Ostapenko 6-2, 0-1 în semifinalele turneului din Beijing. Cu o victorie, românca devine al 25-lea lider din istoria WTA

Halep - Ostapenko 6-2, 0-1 în semifinalele turneului din Beijing. Cu o victorie, românca devine al 25-lea lider din istoria WTA
Foto: Mediafax

Simona Halep, aflată în prezent pe poziţia a doua WTA, va urca pe primul loc în clasamentul mondial dacă o va învinge pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Beijing, scrie Mediafax.

10:30 Simona, pas uriaş făcut pentru câştigarea primului set, după ce a realizat al doilea break: 5-2. Game-ul şapte a fost unul maraton, de peste 10 minute, şi a avut de toate, două duble greşeli ale letonei, lovituri sectaculoase, schimburi de un nivel foarte ridicat. Cel mai frumos punct a fost realizat de Simona, care a lovit năpucitor în lung de linie cu forehand-ul. Halep a fructificat a patra şansă de break în game.

10:19 Meciul se complică puţin. Ostapenko evoluează fără complexe şi riscă aproape la orice lovitură. Letona şi-a creat şi prima şansă de break, dar Simona a anulat-o, iar în cele din urmă s-a impus în cel mai lung game al partidei de până acum. 4-2

10:10 Nivelul de joc creşte de la un minut la altul. Simona face 3-1, după ce a câştigat şi un rally de 22 de mingi.

10:05 Ostapenko sparge gheaţa cu un serviciu neobişnuit de bun, dar arma numărul 1 este faptul că atacă foarte repede minge la retur şi încearcă să scurteze schimburile de mingi.

10:01 Simona începe foarte bine şi la serviciu. Numărul 2 mondial încheie game-ul secund cu doi aşi şi se desprinde încă după primele minute de joc. 2-0

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Consiliul Audiovizualului se adresează la SIS, CNA și CC să verifice dacă Primul în Moldova și Accent TV se află sub controlul Partidului Șor

Consiliul Audiovizualului se adresează la SIS, CNA și CC să verifice dacă Primul în Moldova și Accent TV se află sub controlul Partidului Șor

Despre profesorii din R. Moldova, în cifre: 86% din cadrele didactice sunt femei, iar fiecare al cincilea pedagog are peste 60 de ani (INFOGRAFIC)

Despre profesorii din R. Moldova, în cifre: 86% din cadrele didactice sunt femei, iar fiecare al cincilea pedagog are peste 60 de ani (INFOGRAFIC)

Gazprom va relua livrările de gaze spre Italia prin Austria

Gazprom va relua livrările de gaze spre Italia prin Austria

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 2
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 3
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.