VIDEO. Mii de manifestanţi unionişti au ocupat piaţa Puerta del Sol din Madrid

VIDEO. Mii de manifestanţi unionişti au ocupat piaţa Puerta del Sol din Madrid

Mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în piaţa Puerta del Sol din Madrid, în cadrul unei demonstraţii paşnice pro-unităţii regiunii catalane cu Spania, informează Mediafax.

Cei care au participat la miting au avut panglici legate în zona gurii pe care şi le-au îndepărtat la cinci minute după miezul nopţii pentru a mima ”un strigăt silenţios” de protest unificat.

În Barcelona s-au organizat alte demonstraţii în care oamenii solicitau iniţierea unui dialog politic. Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum proindependenţă considerat neconstituţional de către Madrid şi UE.

Acţiunile poliţiei, care potrivit autorităţilor catalane au cauzat rănirea a 900 de persoane, au fost condamnate de organizaţiile pentru drepturile omului, fiind catalogate drept un exemplu de folosire excesivă a forţei împotriva populaţiei civile.

Autorităţile catalane au anunţat că Parlamentul catalan se va reuni luni, deşi Curtea Constituţională de la Madrid a suspendat, într-o măsură preventivă, reuniunea Legislativului regiunii Catalonia care ar urma să valideze rezultatul controversatului referendum proindependenţă.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.