Manifestaţii în Rusia împotriva lui Putin, chiar de ziua lui

Manifestaţii în Rusia împotriva lui Putin, chiar de ziua lui
Foto: digi24.ro

Mii de partizani ai opozantului Aleksei Navalnîi, în prezent în detenţie, manifestează în întreagă Rusie împotriva preşedintelui Vladimir Putin, sâmbătă, ziua în care liderul de la Kremlin împlineşte 65 de ani.

Înainte de o manifestaţie prevăzută în cursul serii la Sankt Petersbug, unde s-a născut Putin, demonstraţii au avut loc în circa 80 de localităţi, ducând la arestarea a zeci de persoane, scrie Digi24.

La Moscova, peste o mie de persoane, în special tineri, s-au aflat în piaţa Puşkin şi artera Tverskaïa, în ciuda interdicţiei autorităţilor, fiind auzite scandări precum „Putin, ruşinea Rusiei”.

„Vreau să stopez acţiunile lui Putin. Vreau ca Rusia să fie o ţară europeană. Vreau să trăiesc liberă. Nu vreau un regim asiatic sau nord-coreean”, a declarat Maria Antonienko, o studentă de 18 ani.

Poliţia a anunţat că 700 de persoane participă la manifestaţie, fiind luate importante măsuri de securitate.

„Nu puteam să nu vin. Nu îl susţin pe Navalnîi, dar sunt aici pentru că eu cred că are dreptul să fie candidat la alegeri”, a declarat  Orest Tchertchessov, în vârstă de 43 de ani, reţinut în timpul manifestărilor din primăvară.

Deşi s-a impus în ultimele luni ca opozantul numărul 1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi are puţine şanse de a se prezenta la alegeri. Comisia Electorală centrală anunţase în iunie că o precedentă condamnare pentru deturnare de fonduri îl face incompatibil pentru alegeri.

Vladimir Putin, la putere în Rusia din 1999, nu a anunţat încă dacă va candida pentru un nou mandat. Înainte de manifestaţia de la Sankt Petersburg, neautorizată, doi responsabili ai echipei de campanie ai lui Navalnîi au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi în faţa unui judecător.

Vladimir Putin va petrece ziua de naştere alături de apropiaţi, dar va prezida şi o reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei, conform purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cehia are un nou președinte. Mesajul Maiei Sandu către fostul general Petr Pavel

Cehia are un nou președinte. Mesajul Maiei Sandu către fostul general Petr Pavel

EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi

EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi

Andrei Spînu: A fost deschisă circulația rutieră pe podul din preajma localității Hrușova, raionul Criuleni

Andrei Spînu: A fost deschisă circulația rutieră pe podul din preajma localității Hrușova, raionul Criuleni

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Intervenții în 24 de ore: Zeci de automobile, ambulanțe și transport de pasageri au solicitat salvatorii pentru deblocare din nămeți (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Poliția anunță că în mai multe regiuni din țară se circulă în condiții de iarnă. Recomandări pentru șoferi
  • 3
    Donald Trump revine în politică și începe campania pentru președinția SUA în 2024
  • 4
    Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.