„Absolut inacceptabil”. Dodon critică inițiativa eliminării interdicției de obținere a cetățeniei străine a colaboratorilor SIS

„Absolut inacceptabil”. Dodon critică inițiativa eliminării interdicției de obținere a cetățeniei străine a colaboratorilor SIS
Foto: Agora.md/Dima Iacovlev


După ce s-a informat din știrea publicată astăzi de Agora, președintele Dodon vine cu o reacție la inițiativa legislativă a Guvernului legată de eliminarea interdicției de deținere a altor cetățenii de către colaboratorii Serviciului de Informații și Securitate (SIS).
Potrivit șefului statului, SIS este una dintre structurile de bază care stau la straja statalității și securității naționale, iar adoptarea acestui proiect de lege s-a făcut „cu suportul deciziilor Curții Constituționale, formată din cetățeni români și unioniști”.

„Dacă pierdem devotamentul pentru Moldova al acestor ofițeri, pe termen lung putem pierde și țara. De aceea, consider absolut inacceptabil ca lucrătorii SIS să depună jurămînt de credință altor state, vecine sau îndepărtate.

Acum înțelegeți de ce SIS, ca organizație de primă importanță, a fost scos de sub controlul Președinției. Ca să fie neutralizat și transformat în agent cu cetățenie străină, care va avea mai multe Patrii, în loc de una singură, natală. Și asta din nou se face cu suportul deciziilor Curții Constituționale, formată din cetățeni români și unioniști”, a scris Dodon pe contul său de Facebook.

Ca președinte, voi respinge în mod categoric o asemenea inițiativă, de a permite cetățenie străină pentru lucrătorii din securitatea națională. Înțeleg că se apropie Centenarul Unirii și guvernarea face tot mai multe cedări simbolice, dar totul are o limită. Și se pare că această limită începe să fie depășită în mod obraznic.

În anul 2018, socialiștii vor obține majoritatea parlamentară și statalitatea va deveni un concept-cheie al noii guvernări. Vom reface tot ce a fost desfăcut în acești ani”, a mai scris șeful statului.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Profil de candidat | Circumscripția Nr. 29 Congazcicul de Sus. Îți prezentăm cei trei candidați la funcția de deputat în Adunarea Populară

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 29 Congazcicul de Sus. Îți prezentăm cei trei candidați la funcția de deputat în Adunarea Populară

Mai multe țări au renunțat la restricții și încearcă „să trăiască cu infecția COVID-19”

Mai multe țări au renunțat la restricții și încearcă „să trăiască cu infecția COVID-19”

Veteranii și participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl ar putea primi alocații mai mari din 1 octombrie. Inițiativa PAS

Veteranii și participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl ar putea primi alocații mai mari din 1 octombrie. Inițiativa PAS

Advertoriale
Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ZDG: Au plătit zeci de mii de lei pentru vacanță, luând și credite, dar au rămas fără călătorie. Agenția de turism i-a dus de nas (VIDEO)
  • 2
    Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției
  • 3
    S-au supărat? Deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului. Iată motivul
  • 4
    Prețurile la gaze pentru Republica Moldova au crescut de patru ori, la 550 de dolari pentru o mie de metri cubi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.