Cuantumul minim al bursei studențești se stabilește la un nivel ce va depăși valoarea minimului de existență pentru anul precedent. Propunerea le aparține unui grup de deputați ai fracțiunii PCRM, care au înregistrat la Parlament un proiect de lege în acest sens, documentul fiind examinat în comisiile parlamentare.
Potrivit autorilor, proiectul de lege are drept scop sporirea gradului de protecție socială a studenților prin stabilirea unor garanții minimale cu privire la nivelul bursei studențești.
Aceștia propun completarea articolului 136 al Codului Educației al R. Moldova cu un alineat care ar prevedea ca nivelul minim al bursei studențești, care se stabilește anual de Guvern, să depășească valoarea minimului de existență pentru anul precedent.
Deputații PCRM spun că valoare actuală a burselor studențești este extrem de redusă, ele acoperind doar minimul de existență în mediul a doar 35% dintre aceștia, iar caracterul procesului de majorare a burselor este haotic. În opinia autorilor, prevederile proiectului vor îmbunătăți considerabil situația la acest capitol.
Costul acestui proiect se estimează la circa 60 mln lei pe an. Resursele financiare pot fi identificate din contul economiilor și a eficientizării unui șir de cheltuieli administrative ale statului, mai spus parlamentarii.
Vezi și aceste știri

Imagini din celula în care este deținută Marina Tauber. ANP: Este singură și asigurată cu obiecte de primă necesitate (FOTO)

Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)

Ajutor pentru directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, în stare gravă de sănătate. Iată contul pentru donații
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
