Poziția PPEM față de referendumul anti-Chirtoacă

Poziția PPEM față de referendumul anti-Chirtoacă
Foto: Agora.md/Igor Vrabie

Chiar dacă consilierii Partidului Popular-European din Consiliul Municipal Chișinău sunt printre susținătorii cei mai mari ai referendumului de demitere a primarului general de Chișinău, PPEM lasă la latitudinea simpatizanților săi dacă vor să meargă la referendum. Și asta pentru că, potrivit liderului formațiunii, riscul geopolitic, prin faptul că socialiștii vor prelua conducerea Capitalei, este unul mare.

„Am discutat acest subiect la partid. E un subiect cu mai multe elemente. Pe de o parte colegii mei din CMC au inițiat acest referendum pornind de la faptul că modalitatea de activitate în primărie este deplorabilă. Am mai zis-o, nu avem nimic cu cetățeanul Dorin Chirtoacă. Dar categoric nu acceptăm corupția din Primărie, care a rămas la nivelul unei structuri sovietice, lipsa unui ghișeu unic, unei deschideri față de cetățeni.

Pe de altă parte, nu putem face abstracție și de contextul geopolitic - să nu lăsăm municipiul în mâna socialiștilor. Pe acest motiv am decis să lăsăm la latitudinea cetățenilor să decidă - vor sau nu să participe”, a declarat Leancă în cadrul emisiunii „Important” de la postul TVC 21.

Liderul PPEM spune că nu intenționează să candideze la funcția de primar al municipiului Chișinău. „Dacă nu am candidat la alegerile locale din 2015, atunci când eram printre cei mai văzuți politicieni, nici acum nu voi candida”. Cu toate acestea, răspunsul său nu a fost unul categoric.

Amintim că aceeași poziție a fost exprimată de partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Sergiu Sîrbu ar putea rămâne fără 1,9 milioane lei. ANI cere confiscarea averii

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Noțiunea de bullying ar putea fi reglementată în Codul educației. Proiectul, transmis spre examinare în Parlament

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro
  • 2
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 3
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 4
    Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.