FOTO. Un încălzitor electric ar fi provocat un incendiu într-un apartament de pe str. Albișoara

FOTO. Un încălzitor electric ar fi provocat un incendiu într-un apartament de pe str. Albișoara
Foto: DSE


În dimineața zilei de ieri un incendiu a izbucnit într-un apartament de pe str. Albișoara 80/4 din capitală. Pompierii au fost solicitați de proprietara imobilului care se afla acasă cu copilul în vârstă de un an.

Apelul la Serviciul 901a fost recepționat la ora 9.52 min. Din prima informație se cunoștea că două odăi au fost cuprinse de flăcări, iar incendiul risca să se răspândească cu repeziciune.

La fața locului au intervenit două autospeciale. Ajunși pompierii au stabilit că mama și copilul au reușit să iasă din apartamentul cuprins de foc, fără de a fi afectați de produsele arderii. Salvatorii au lichidat incendiul în mai puțin de 20 de minute fără ca acesta să obțină răspândire la alte apartamente.

Toate circumstanțele arderii urmează să fie stabilite. Specialiștii au propus prima versiune în acest caz, considerând că incendiul s-ar fi putut produce din cauza unui încălzitor electric conectat la energia electrică, lăsat fără supraveghere.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndeamnă oamenii să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor în special la exploatarea aparatelor electrice de încălzit. În caz de incendii persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 901.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu

Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu

Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Tocmai 16 decese, cauzate de COVID-19, în ultima duminică din septembrie

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Elvețienii au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Protest împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din Rusia, la apelul Partidului Comunist
  • 2
    Scopul autorităților în privința emigranților: Până-n 2025, 25% dintre moldovenii aflați în străinătate să își dorească să revină acasă și 50% din cei reveniți să fie reintegrați cu succes
  • 3
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 4
    PUN către PAS: „Numiri abuzive în funcții, eliberări pe criterii de partid și concursuri trucate” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.