Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru Chirtoacă. Primarul: E o decizie absurdă

Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru Chirtoacă. Primarul: E o decizie absurdă
Foto: Agora.md/Igor Vrabie

Primarul general suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, va rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată la Judecătoria Buiucani din Chișinău.

„Este o decizie absurdă, pentru că în condițiile în care avem și chestiunea cu referendumului, și chestiunea cu dosarul penal, ele nu pot coexista, ele pot merge doar separat. Ori merge referendumul și nu merge dosarul penale, ori invers. Prin aceasta se încalcă încă un articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din păcate, ședința de judecată cu noul judecător a început cu stângul, cu o încălcare de lege”, a declarat Chirtoacă.

„Referendumul este un moft al Partidului Socialiștilor și a nu știu cui, moft care va costa cetățeni cel puțin zece milioane de lei. Dacă cetățenii vor veni la referendum, vor da curs invitației unor politicieni care au pierdut contactul cu realitatea. Cred că va fi o lecție pentru ei ca să nu se joace cu referendumul. Ar fi fost corect să fiu în libertate, să-mi argumentez munca timp de zece ani”, a adăugat Chirtoacă la tema plebiscitului din 19 noiembrie, unde se va pune întrebarea privind demiterea sa.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul

TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul

Maxime de până la cinci grade și cer noros. Cum va fi vremea în weekend

Maxime de până la cinci grade și cer noros. Cum va fi vremea în weekend

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu prim-ministra Lituaniei, Ingrida Šimonytė. Despre ce au discutat

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu prim-ministra Lituaniei, Ingrida Šimonytė. Despre ce au discutat

Advertoriale
Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

O afacere de familie mobilează cu stil locuințele a mii de moldoveni: „Vrem să fim martorii clipelor de fericire” (VIDEO)

O afacere de familie mobilează cu stil locuințele a mii de moldoveni: „Vrem să fim martorii clipelor de fericire” (VIDEO)

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! CMC aprobă: Noile tarife la apă și canalizare în capitală vor fi de 23 de lei (UPDATE)
  • 2
    Ultimă oră! Procurorii efectuează percheziții într-o cauză penală care vizează pregătirea dezordinilor în masă
  • 3
    Ultima oră! Pretinse spargeri de Telegram și poștă electronică ale procurorului general interimar. Reacția lui Ion Munteanu
  • 4
    SONDAJ: Patru partide ar accede în Legislativ, în cazul în care duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.