Piața IT din Republica Moldova, privită cu interes de cei de la Microsoft

Piața IT din Republica Moldova, privită cu interes de cei de la Microsoft
Foto: MTIC


„În procesul de implementare a proiectelor din domeniul Tehnologiei Informaționale este binevenită preluarea practicilor companiilor private cu experiență în acest domeniu” – a declarat viceministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Vitalie Tarlev, în cadrul întâlnirii cu reprezentații corporației Microsoft. Întrevederea a avut drept scop identificarea domeniilor prioritare de colaborare ulterioară.

Viceministrul Vitalie Tarlev  a informat reprezentanții Microsoft despre cele mai importante realizări ale MTIC. Oficialul a prezentat pachetul pentru sporirea competitivității sectorului TIC și a descris principalii piloni ai Strategiei „Moldova Digitală 2020”. Cea din urmă, a menționat viceministrul, creează condițiile necesare pentru dezvoltarea ascendentă a sectorului TIC.

Vicki Rentzepi, directorul de marketing pentru Europa Centrală și de Est a companiei Microsoft s-a arătat impresionată de nivelul de dezvoltare a societății informaționale în Republica Moldova, precum și de progresele înregistrate de Minister în transpunerea legislației europene. „Fiind o țară care se mișcă rapid și acceptă schimbările, un motiv ca Microsoft să colaboreze cu autoritățile guvernamentale este suportul oferit pentru dezvoltarea inițiativelor în diverse domenii”, a declarat Rentzepi. Sursa a mai adăugat că deși Republica Moldova nu este o piață mare, este una de interes din punct de vedere strategic.

Reprezentanții corporației internaționale de TIC examinează posibilitățile de extindere a cooperării cu instituțiile publice, domeniul Academic și sectorul privat din Republica Moldova. Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor va colabora în continuare cu Microsoft, ambele instituții având un obiectiv comun: proliferarea noilor tehnologii întru dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv în sectorul TIC. La acest capitol viceministrul Tarlev a menționat că țara noastră are numai de câștigat: „Paralel cu digitalizarea procesului administrativ, preluarea experienței companiilor mari de TIC va contribui la procesul de implementare a agendei de e-transformare”.

MTIC și compania Microsoft au semnat un Memorandum de intenție la 31 martie 2011. Misiunea parteneriatului a fost promovarea soluțiilor electronice pentru edificarea guvernării fără hârtie și legalizarea utilizării softului Microsoft pe scară largă în Republica Moldova. Corporația Microsoft are reprezentanță în Republica Moldova din 2006.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Bilanțul Legii 2%: Moldovenii au redirecționat aproape 10 milioane de lei către ong-uri și entități religioase

Bilanțul Legii 2%: Moldovenii au redirecționat aproape 10 milioane de lei către ong-uri și entități religioase

Prețul maxim de referință la motorină continuă să crească. Iată plafonul stabilit de ANRE

Prețul maxim de referință la motorină continuă să crească. Iată plafonul stabilit de ANRE

AGORA luptă pentru Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică. Iată cum ne poți susține

AGORA luptă pentru Premiul Național de Etică şi Deontologie jurnalistică. Iată cum ne poți susține

Advertoriale
Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de închiriere auto în Republica Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Titlurile din presa străină despre dezvăluirea Nataliei Morari: De la „revelația șocantă” la „declarația care a adus furtună”
  • 2
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 3
    Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.