Companiile din domeniul energetic din Moldova s-au reunit într-o asociaţie

Companiile din domeniul energetic din Moldova s-au reunit într-o asociaţie
FOTO: ais.badische-zeitung.de

Asociaţia Patronală din Domeniul Energetic (APDE) din Republica Moldova a fost lansată în cadrul unei „mese rotunde”. Prin statutul său, asociaţia este o organizaţie nonguvernamentală, deschisă tuturor societăţilor comerciale care acţionează în domeniul energetic, indiferent de statutul juridic, privat sau de stat, a anunţat într-o conferinţă de presă Alexandra Robu, director executiv al APDE, scrie Moldpres. 

Fondată de patru companii energetice la mijlocul acestui an, Asociaţia Patronală a ajuns să reprezinte interesele a 23 de întreprinderi energetice, ceea ce înseamnă peste 90 la sută din piaţa de energie.

„APDE a fost creată cu scopul de a promova poziţia unitară de producere, transportare, distribuire şi furnizare a energiei electrice şi termice, în raport cu organele naţionale şi internaţionale”, a mai spus Alexandra Robu.

Preşedintele Gaz Natural Fenosa, Silvia Radu, a precizat că în anii 2000-2001 a existat o asociaţie similară, care nu era funcţională în ultimii ani, însă încercarea de a o revitaliza a eşuat. „Multe lucruri ar trebui schimbate în domeniu, mai ales în contextul implementării Pachetelor II şi III energetic, iar noua asociaţie are scopul de a facilita reformele ce urmează”, a mai spus Silvia Radu.

”EURELECTRIC se bucură să aibă în rândurile sale reprezentanţi din estul Europei, mă refer la Asociaţia Patronală din Domeniul Energetic din Republica Moldova”, a declarat directorul general Verbund România, Teodor Ovidiu Pop, care a reprezentat la Chişinău Asociaţia EURELECTRIC, ce reuneşte companiile din industria europeană de energie electrică.

„Încercăm de trei ani să implementăm energia regenerabilă în Republica Moldova, care importă 90 la sută din energie. Unul din obiectivele APDE, a cărui fondatori sîntem, este de a eficientiza consumul de energie şi facilita utilizarea resurselor alternative”, a menţionat Frank le Borgne, director al companiei Solartech Energy.

Fondatori ai APDE sunt patru companii energetice - CET 1 şi CET2 din Chişinău, precum şi Gaz Natural Fenosa şi Solartech Energy. Din asociaţie mai fac parte Moldovagaz, Energocom, RED Nord, RED Nord-Vest şi alte companii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. În ce zonă se află R. Moldova

România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. În ce zonă se află R. Moldova

Divergențe în interiorul UE: Majoritatea statelor membre vor să includă gazele și energia nucleară pe lista investițiilor „verzi”

Divergențe în interiorul UE: Majoritatea statelor membre vor să includă gazele și energia nucleară pe lista investițiilor „verzi”

Reacția Directorului Moldovagaz la acuzațiile aduse de Natalia Gavrilița companiei

Reacția Directorului Moldovagaz la acuzațiile aduse de Natalia Gavrilița companiei

Advertoriale
Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 3
    Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)
  • 4
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.