Cum va face Parlamentul o prioritate din evaluarea impactului legilor adoptate în această sesiune

Cum va face Parlamentul o prioritate din evaluarea impactului legilor adoptate în această sesiune
Foto: Parlamentul RM

Prioritatea Parlamentului pentru această sesiune este evaluarea impactului legilor adoptate. Astfel, fiecare Comisie permanentă va organiza cel puțin lunar audieri, a anunțat astăzi, la ședința comună Parlament-Guvern, președintele Legislativului Andrian Candu.

În următoarea perioadă, vor fi organizate audieri pe marginea Codului Educației, adoptat cu trei ani în urmă. Potrivit președintelui Comisiei de profil, Vladimir Hotineanu, și ministrei Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, urmează să fie conjugate eforturile pentru a avea satisfacția că acest Cod funcționează și aduce plus valoare în educația copiilor. De asemenea, Monica Babuc a menționat necesitatea revizuirii curriculei școlare.

Participanții la ședință au constatat anumite întârzieri în implementarea reformei administrației publice centrale. De asemenea, din cauza descalificării candidaților înscriși la concursul pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate se atestă o amânare a implementării angajamentelor asumate pe această dimensiune. Deși a fost deja anunțat concurs repetat, potrivit prognozelor Ministerului Justiției, instituția ar putea fi funcțională din ianuarie 2018.

Președintele Parlamentului a cerut organizarea unor audieri pe pachetul de integritate și a anunțat despre necesitatea renunțării la proiectul cu privire la organizațiile necomerciale și lansării unei noi inițiative pentru îmbunătățirea climatului de lucru al societății civile.

Cu referire la situația din domeniul financiar - bancar, Andrian Candu a cerut urgentarea procedurilor pentru ca platforma inter-instituțională pentru monitorizarea și controlul fraudei bancare să coopereze eficient.

Tot astăzi, Președintele Parlamentului a informat participanții la ședință despre crearea platformei de comunicare și control pentru supravegherea luptei împotriva traficului de ființe umane. Săptămâna viitoare va fi organizată o ședință cu participarea deputaților și a Comitetului creat de Guvern la acest subiect. Potrivit lui Candu, pe această platformă vor fi organizate discuții și dezbateri pentru ca toți factorii implicați în combaterea traficului de ființe umane să știe unde trebuie de intervenit astfel ca la următoarea etapă să progresăm la un nivel calitativ nou.

Tot săptămâna viitoare se va întruni Consiliul Național de Integrare Europeană. Ședința este organizată în ajunul Comitetului parlamentar de asociere Republica Moldova- Uniunea Europeană, care se va desfășura la Strasbourg în perioada 25-26 octombrie curent.

Președintele Parlamentului a mai solicitat ca ministerele și Comisiile parlamentare de profil să fie în contact pe toată durata procedurilor legislative. Andian Candu a subliniat că termenele fixate pentru adoptarea unor legi trebuie interpretate ca dată la care sunt finalizate toate procedurile de adoptare și nu data la care proiectul este înregistrat în Parlament.

La ședința comună Parlament-Guvern a fost făcută evaluarea implementării prevederilor din Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, precum și a Planului legislativ pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană. De asemenea, a fost analizată realizarea angajamentelor faţă de Fondul Monetar Internaţional şi trasate prioritățile pentru perioada următoare în agenda comună Guvern - Parlament.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Peste 600.000 de tone de cereale au fost expediate din Ucraina de la deschiderea coridorului, spune ministerul turc

Peste 600.000 de tone de cereale au fost expediate din Ucraina de la deschiderea coridorului, spune ministerul turc

Peste 40 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor menajere vor fi amenajate în capitală

Peste 40 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor menajere vor fi amenajate în capitală

Directorul SIS admite că va solicita Parlamentului „un spectru mai larg de competențe”

Directorul SIS admite că va solicita Parlamentului „un spectru mai larg de competențe”

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
  • 4
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.