Celula de criză creată pe marginea accidentului aviatic din Coasta de Fildeș în care au murit patru moldoveni a oferit astăzi noi detalii despre cele întâmplate. Potrivit responsabililor convocați de premier la ședință, avionul nu ajuns doar jumătate de kilometru până la pista de aterizare.
„Din informațiile pe care le dețin înțeleg că aeronava executa un zbor pentru a prelua încărcături, conform înțelegerii cu armata franceză. Avionul nu a ajuns până la pista de aterizare doar 500 de metri. Din datele oficiale s-a constatat că avionul s-a prăbușit în timpul unei furtuni cu descărcări electrice. Piloții aveau o experiență impunătoare, peste 20.000 de ore de zbor. Nava era ultima dată verificată în 2017 și se afla în stare bună”, a comunicat Pavel Filip. Totuși, autoritățile au pomenit că nava a fost ultima dată reparată capital la Kiev, în 2005.
Potrivit ministrului de Externe, Andrei Galbur, cei doi moldoveni care au supraviețuit accidentul au fost duși la un spital militar francez. Viețile lor sunt în afara oricărui pericol.
Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdar, a precizat că rudele celor decedați se pot adresa pentru consiliere psihologică.
Pe finalul ședinței, Filip a cerut să se asigure repatrierea corpurilor moldovenilor decedați.
Vezi și aceste știri

Președintele francez și premierul indian promit să colaboreze pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Bani pentru depășirea crizelor. USAID acordă R. Moldova fonduri adiționale în valoare de 63 de milioane de dolari

Cinci spitale din țară vor fi dotate cu dispozitive medicale în valoare de 7,2 milioane de euro. Un acord în acest sens a fost semnat de reprezentanții R. Moldova și Japoniei
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
