Partidul Popular austriac (OeVP, conservator), condus de ministrul de externe Sebastian Kurz, a câștigat cu circa 30,2% din voturi alegerile legislative desfășurate duminică în Austria, arată rezultatele parțiale, pe locul doi plasându-se Partidul Libertății (FPOe, de extremă dreapta) cu aproape 26,8% din voturi, urmat de Partidul Social-Democrat (SPOe) cu 26,3%, relatează agențiile internaționale de presă, citate de agerpres.ro.
Aceste procente au fost consemnate în urma numărării a 42% din buletinele de vot. Rezultatul preliminar confirmă posibilitatea unei viitoare coaliții între conservatori și extrema-dreaptă, idee avansată în timpul campaniei electorale ce a fost dominată de tema imigrației. Atât Sebastian Kurz cât și liderul FPOe, Heinz Christian Strache, au pledat pentru o abordare mai restrictivă față de imigrația ilegală, după ce peste 130.000 de de migranți au cerut azil în Austria în anii 2015 și 2016.
Dar finalul campaniei a fost marcat și de scandalul pornit de la dezvăluirile conform cărora un fost consilier al campaniei cancelarului social-democrat Christian Kern, israelianul Tal Silberstein (om de afaceri care a fost de-a lungul timpului și consilier de imagine sau consilier politic al unor politicieni români n.red) a creat site-uri paravan cu scopul de a-l defăima pe Kurz și formațiunea sa. Cancelarul austriac a declarat că nu a fost informat în legătură cu aceste tactici și i-a acuzat la rândul său pe conservatori că sunt implicați în aceste dezvăluiri.
Coaliția anterioară, formată din conservatori și social-democrați, s-a destrămat în luna mai, când popularul ministru de externe Sebastian Kurz, în vârstă de 31 de ani, a devenit liderul OeVP.
Vezi și aceste știri

Pe conturile Ministerului Finanțelor s-au adunat donații în sprijinul refugiaților de 162 mil de lei. Iată cum sunt gestionați banii

Cele mai grave incendii forestiere de la începutul înregistrărilor în UE: Peste 700.000 de ha, distruse de foc

FC Zimbru, amendat cu 25.000 din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
