Doliu național de trei zile în Portugalia în urma incendiilor mortale. Un copil de o lună - printre decedați

Doliu național de trei zile în Portugalia în urma incendiilor mortale. Un copil de o lună - printre decedați

Portugalia a decretat trei zile de doliul național în memoria celor cel puțin 36 de victime provocate de incendiile de vegetație de pădure care au făcut trei morți și în Spania, informează marți AFP, citat de Agerpres

În cursul nopții de luni spre marți, aproximativ 3.600 de pompieri au făcut eforturi pentru a stinge circa 50 de focare încă active.

Cel puțin 39 de persoane și-au pierdut viața în aceste incendii de pădure care au devastat Portugalia și regiunea spaniolă vecină Galicia, flăcările fiind întețite de secetă și de vântul puternic determinat de trecerea uraganului Ophelia.

Aceste incendii au ucis 36 de persoane în centrul și nordul Portugaliei unde șapte persoane sunt în continuare declarate dispărute, iar alte trei au murit în Galicia, în nord-vestul Spaniei, potrivit autorităților ambelor țări.

„Încă există echipe pe teren” care încearcă să stabilească un bilanț final, a indicat purtătorul de cuvânt al Protecției civile portugheze, Patricia Gaspar precizând că un copil de o lună se numără printre persoanele decedate. 

De asemenea, cele câteva sute de incendii care s-au declanșat duminică și luni au lăsat în urmă 63 de răniți, dintre care 16 în stare gravă, majoritatea civili, dar și pompieri.

Portugalia a cunoscut la mijlocul lunii iunie cel mai mortal incendiu de pădure din istoria sa, care a provocat 64 de morți și peste 250 de răniți în regiunea Pedrogao Grande, în centrul țării.

„După acest an, nimic nu ar trebui să rămână la fel ca înainte”, a declarat prim-ministrul Antonio Costa de la reședința sa oficială.

Portugalia a înregistrat duminică 524 de incendii sau focare, cele mai multe din 2006 până acum. Confruntată luni cu 200 de noi incendii, această țară a solicitat ajutor partenerilor săi din Uniunea Europeană. Italia a intervenit cu două avioane pentru stingerea incendiilor.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Top 20 cei mai mari angajatori din sectorul public și privat. Iată unde lucrează aproape 6.000 de muncitori (INFOGRAFIC)

Top 20 cei mai mari angajatori din sectorul public și privat. Iată unde lucrează aproape 6.000 de muncitori (INFOGRAFIC)

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Anti-protest în centrul capitalei. Două femei își manifestă susținerea pentru președinta Maia Sandu (VIDEO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Șapte luni de război: Protest cu cruci organizat în fața ambasadei Rusiei în R. Moldova (FOTO)
  • 4
    Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.