O femeie a găsit la gunoi o haină în care erau 9.000 de euro. Cui aparţinea suma şi cine aruncase obiectul de vestimentaţie

O femeie a găsit la gunoi o haină în care erau 9.000 de euro. Cui aparţinea suma şi cine aruncase obiectul de vestimentaţie
Foto: digi24.ro


Poliţiştii din Caraş-Severin (România) au deschis un dosar penal pe numele unei femei din oraşul Bocşa care a găsit la haldina de gunoi o haină în care erau 9.000 de euro, aruncată de către concubina unui bărbat din greşeală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, în urmă cu trei zile, un bărbat din oraşul Bocşa a depus o plângere prin care sesiza faptul că în data de 11 octombrie, din neglijenţă, concubina sa a aruncat la gunoi, printre alte lucruri, şi o haină în care se afla suma de 9.000 de euro.

„În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat o femeie în vârstă de 35 de ani, din Bocşa, care în data de 12 octombrie, în timp ce selecta gunoiul în incinta haldinei, ar fi găsit haina din care a luat banii", transmite IPJ Caraş-Severin din România.

Poliţiştii din Bocşa au reuşit să recupereze întreaga sumă de bani, care a fost restituită bărbatului, scrie Mediafax. De asemenea, pe numele femeii care a găsit haina la haldina de gunoi a fost întocmit un dosar penal pentru însuşire a bunului găsit.

„Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor că, în situaţia în care găsesc bunuri care nu le aparţin, au obligaţia legală de a le preda proprietarului ori, dacă nu se cunoaşte proprietarul, să le predea autorităţilor, în termen de 10 zile. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă", se arată în comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin.

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Romeo Lopotencu, demis în toamna anului trecut, restabilit în funcția de directorul al Red-Nord

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Afganistan: Peste 100 de jurnaliști cer ajutorul comunității internaționale pentru sprinjinul libertății presie

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 4
    Gazprom, suspectat de manipularea pieței de gaze. Un grup de europarlamentari cer anchetarea companiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.