Președintele Parlamentului, Andrian Candu, ține să-i amintească șefului statului că ministrul Apărării este din oficiu membru al Consiliului Suprem de Securitate. Mesajul a venit în contextul în care după decizia de ieri a Curții Constituționale, șeful statului a declarat că nu va recunoaște noul ministru al Apărării propus de guvernare și nu-l va include în componența Consiliului.
„Regret că ieri Dodon a făcut declarații depășind limitele constituționale. Vreau să-i atrag atenția că, potrivit legii, ministrul Apărării este din oficiu membru al Consiliului Suprem de Securitate, dacă nu știe. Este cazul să căutăm soluții când există blocaje, nu să ne adâncim în confruntări”, a punctat Candu.
Ce delara ieri Dodon?
„Eu nu voi recunoaște candidatura lor de ministrul al Apărării, el nu va fi inclus în componența CSS. Președintele R. Moldova, în calitate de comandant suprem, nu recunoște ministrul Apărării și legitimitatea acestuia este la nivel de zero”, a mai adăugat șeful statului.
Potrivit Regulamentului de constituire a Consiliului Suprem de Securitate membri ai Consiliului Suprem de Securitate sunt, din oficiu, primul-ministru, ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Finanţelor, şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate, şeful Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi secretarul Consiliului Suprem de Securitate. Preşedintele Republicii Moldova poate numi în calitate de membri ai Consiliului Suprem de Securitate şi alte persoane cu funcţii de răspundere.
Vezi și aceste știri

Medalie de bronz și mențiune de onoare pentru doi elevi din R. Moldova în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică

O nouă avertizare hidrologică pentru perioada 15 - 22 august. Râurile Nistru și Prut, printre cele mai afectate (HARTA)

AIPA anunță că a recepționat peste 1.800 de cereri de compensare a accizei la motorină
Advertoriale

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)
