Imigranții din Italia produc un PIB mai mare decât cel al Ungariei

Imigranții din Italia produc un PIB mai mare decât cel al Ungariei


Imigranții în Italia produc o parte din Produsul Intern Brut (PIB) național mai mare decât PIB-ul Ungariei sau aproape de trei ori mai mare decât cel al Croației, indică un studiu prezentat miercuri la Roma, relatează AFP citat de Agerpres.

Circa cinci milioane de imigranți aflați în Italia cu acte în regulă au produs în 2016 circa 131 miliarde de euro din cele 1.670 de miliarde de euro ale PIB-ului italian, față de 112 miliarde de euro cât este PIB-ul ungar sau 46 de miliarde de euro — PIB-ul croat, potrivit studiului realizat de Fundația Leone Moressa pe baza datelor Băncii Mondiale și ale Institutului Național de Statistică. Institutul de cercetări prezintă pentru a șaptea oară „Raportul anual privind economia imigrației”.

„Căutăm cu acest raport să eliminăm prejudecățile și să permitem o discuție obiectivă care se bazează pe fapte și pe date”, a explicat directorul științific al Fundației, profesorul de economie Stefano Solari.

Potrivit profesorului Solari, „în construcții, sectorul hotelier, agricultură sau lanțurile de restaurante”, procentul forței de muncă provenite din rândul imigranților este cuprins între 17 % și 18 %, în timp ce ei nu reprezintă decât 8,3 % din populație.

Impozitele pe care ei le plătesc în Italia — 7,2 miliarde de euro în 2016 — nu sunt foarte mari, deoarece imigranții primesc în general salarii mai mici și deseori sunt scutiți de plata impozitelor, dar cotizațiile lor sociale, obligatorii pentru toți, au atins în schimb 11,5 miliarde de euro.

Imigranții reprezintă, de asemenea, un ajutor prețios pentru țările lor de origine. Ei au trimis circa 5,1 miliarde de euro în 2016 în țara de proveniență, o sumă mai mare decât ajutorul public italian pentru dezvoltare.

Raportul subliniază de asemenea faptul că munca imigranților „nu este concurentă cu cea a italienilor, ci complementară”. „Italienii și străinii fac lucruri diferite: dintre imigranți, doar 11 % au diplome universitare, în timp ce acest procentaj a ajuns la 31 % în rândul tinerilor italieni”, potrivit sursei. Și când au o diplomă universitară, străinii „sunt nevoiți să sacrifice o parte din capitalul lor uman”, deoarece „nu vorbesc limba sau diplomele lor nu sunt recunoscute”, a conchis profesorul Solari.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat

Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
  • 4
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.