Un proiect care se află în discuții deja al doilea an și care permite spitalelor private să trateze bolnavii de cancer a ajuns, într-un final, în Parlament. În timp ce unii deputați au fost de partea autorii, susținând că bolnavii de cancer au nevoie de o alternativă pe lângă tratamentul de la Institutul Oncologic, alții, cum ar fi socialistul Vladimir Odnostalco, a sugerat să se perfecționeze și să se extindă Institutul Oncologic.
De la tribuna Parlamentului, proiectul a fost prezentat de către unul dintre autorii lui, Boris Golovin. Autorul a subliniat că în scopul creșterii ratei supraviețuirii pacienților cu maladii oncologice, inițiativa permite și spitalelor private să trateze cancerul, nu doar Institutului Oncologic, cum este în prezent.
„Noi vorbim de tratamentul în complex, inclusiv de cel radiologic, nu de cel chirurgical. Acum instituțiile private nu-l pot practica. Când este o sigură instituție și ea are monopol, ea nu se perfecționează. Dacă vor exista mai multe spitale care vor trata oncologia, acest segment se va dezvolta”, a argumentat deputatul.
Ideea a fost susținută de liberalul Lilian Carp, care a spus că „numărul bolnavilor de cancer crește, avem nevoie de servicii de tratare și prevenire la timp”.
Pe de altă parte, socialistul Vladimir Odnostalco a spus că „Institutul Oncologic va pierde din muncă”. „De ce mai bine nu am perfecționa instituția?”, s-a întrebat deputatul PSRM.
„Ca să te tratezi de cancer în Moldova trebuie să te duci la un singur spital. Tu nu ai alegerea. Dacă vrei alegere, trebuie să te duci din țară, ceea ce implică mai multe cheltuieli. Scopul acestui proiect este de a-i propune pacientului o alternativă”, l-a contrazis președintele Legislativului, Andrian Candu, co-autor al documentului.
În prezent, Institutul Oncologic este unica instituție medicală din țară care acordă asistență medicală specializată în tratamenul cancerului, inclusiv prin iradieri ionizate curative. Anual, în la spitalul oncologic se tratează staționar aproape 25.000 de oameni, dintre care 3.500 fac radioterapie.
Vezi și aceste știri

Procurorii cer prelungirea mandatului de arest la domiciliu emis în privința ex-președintelui Igor Dodon. Peste două milioane de lei, sub sechestru

Dialog reluat: Tiraspolul și Chișinăul discută subiectele telecomunicațiilor și accesul serviciilor poștale în stânga Nistrului

Condițiile de creditare, facilitățile fiscale și operațiunile de transfer în valută pentru agricultori au fost discutate cu BNM și Ministerul Finanțelor
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
